Oana Zăvoranu a avut de-a lungul prezenței ei în showbizul autohton mai multe ”fețe”, reușind să surprindă de fiecare dată. A avut părul scurt, a avut breton, a avut coafură afro sau meșe lungi, de Cosânzeană.
Astăzi vedeta și-a schimbat look-ul, iar fanii așteaptă cu sufletu la gură rezultatul. Bruneta și-a anunțat intenția schimbării pe Facebook: ”Azi îmi voi face o schimbare de look. Sunt tare curioasă dacă o să vă placă rezultatul final, deoarece schimbarea este destul de majoră. Am emoţii dar simţeam nevoia să mă rebranduiesc pentru mine, şi pentru voi. Mereu am gândit că schimbările sunt de multe ori binevenite şi aduc un suflu de noutate, energie pozitivă şi constructivă celui sau celei care o face”.
Oana Zăvoranu s-a născut pe 16 iunie 1973, la Bucureşti, şi este una dintre cele mai controversate vedete din România. Bruneta, poreclită Querida, a cochetat cu mai toate ramurile showbiz-ului, putând fi considerată moderatoare şi prezentatoare tv, cântăreaţă şi actriţă. Oana Zăvoranu a apărut în atenţia publicului în 2000, când a participat la un reality-show, „Vară pentru doi”, difuzat de postul de televiziune TVR2. Apoi, în 2002 a apărut în serialul La Bloc. Au urmat apariţii în diverse filme artistice sau seriale: Modigliani, Numai Iubirea, Păcatele Evei. Vedeta a fost foarte activă şi în domeniul televiziunii, ea realizând şi prezentând mai multe emisiunii. Prima dintre acestea a fost în 2006, când a prezentat emisiunea Corazon Latino. Apoi a urmat Preludiul, iar din 2009 a semnat un contract cu Kanal D, unde prezintă emisiunea „Pact cu Diavoliţa”. În 2007, Oana Zăvoranu a debutat şi în muzică, lansând albumul „Mai bună ca niciodată”. În 2006, Oana s-a căsătorit cu Pepe, un solist de muzică latino şi tot în acelaşi an, Zăvoranu a început să se judece cu mama ei pentru averea lăsată de tatăl vedetei. În 2011, Pepe și Oana s-au despărțit, provocând un iureș mediatic.