Modelul în vârstă de 19 ani a început această carieră când avea 16 ani, iar în doar trei ani a reușit să ajungă senzația podiumurilor de modă și să fie numită de specialiștii din industrie cel mai bun model al lumii în anul care s-a încheiat.

Fanii care au votat online au ales-o pe Gigi Hadid drept alegerea cititorilor, dar voturile specialiștilor au înclinat balanța în favoarea lui Adut, potrivit site-ului Models.com, care desemnează anual cele mai bune modele din industrie.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Tânăra sudaneză s-a născut într-o tabără de refugiați și a ajuns cu familia în Australia, unde a crescut și și-a început cariera de model.

Ea a declarat că suferă de depresie și că ”nu a fost dimineață sau seară în care să nu fii plâns în 2018”. „Învăţ să fac faţă mai bine acum, dar e o luptă continuă şi nu orice zi e «bună». De fapt, fiecare zi din viaţa mea, în 2018, a fost o provocare, plină de obstacole. Mă trezeam plângând în fiecare dimineaţă, încercam din răsputeri să zâmbesc şi să mă prefac că totul este bine, ca să pot să-mi respect angajamentele, apoi ajungeam acasă şi adormeam din nou plângând“, a mărturisit tânăra într-o postare pe Instagram.

Adut a șocat lumea declarând că „Chiar dacă voi deveni cel mai bogat model din lume, voi fi în continuare o refugiată“.


Citește și: Un român a proiectat avionul anului 2030! Radu Iordache, fost student la Universitatea Delft din Olanda, prezintă modelul care i-a adus un premiu de 5.000 de euro


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News