Fostul lider mondial ATP a hotărât, după trei ani de convieţuire sub acelaşi acoperiş cu logodnica sa, timişoreanca Brigitte Sfăt, să-şi unească destinele cu această femeie care îl face fericit: “Am decis să o facem. Nu am hotărât data sau locul, când şi unde o să ne căsătorim, dar primul pas a fost făcut”, ne-a spus râzând viitorul mire. Declaraţia a fost depusă pe 24 mai la Serviciul de Stare Civilă al Consiliului Local Timişoara, Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt fiind nevoiţi să aştepte cel puţin 10 zile până în momentul când se pot căsători, durată în care doritorii pot contesta în scris dorinţa celor doi de a forma o familie. “Habar nu aveam că poate veni cineva să spună că se opune. N-are cine să facă aşa ceva!”, a adăugat câştigătorul turneului Roland Garros din 1973. Deşi are cinci copii cu celelalte trei femei pe care le-a mai dus la altar, Ilie nu exclude posibilitatea de a mai avea un moştenitor şi cu Brigitte: “Uşor, pentru că nu le putem avea pe toate dintr-o dată. Nu m-am gândit când o să facem copii, dar este posibil”. Cel care l-a dat de gol pe Ilie că intenţionează să se însoare cât mai repede a fost Vasile Tărciatu, şeful Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor: “Actele au fost depuse. Noi am făcut publicaţia de căsătorie”, a declarat acesta, pentru pressalert.ro.