Locul I şi Miss Popularitatea la «Playmate of the Year»

Rellys Tonu, în vârstă de 22 de ani, a fost aleasă, alături de alte 11 bombe sexy, pentru un concurs de frumuseţe dedicat fetelor care au pozat în revista Palyboy. Rellys s-a luptat cot la cot cu frumuseţi din Brazilia, Croaţia, Israel, Letonia, Olanda, Filipine, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia şi Africa de Sud şi a reuşit să obţină locul 1. „Nu am câştigat titlul de «Playmate of the Year», dar am ocupat locul 1 şi am fost aleasă Miss Popularitate. Ma întorc acasă cu două titluri importante”, a spus Rellys. Tânăra s-a mutat în Bucureşti, din Timişoara, şi a făcut senzaţie în cel mai recent număr al revistei Playboy, cu un pictorial incendiar. De la începutul lunii septembrie ea a devenit Fata de la „Vremea” din Libertatea.

Nudul ei s-a vândut cu 120.000 de dolari

Până la concurs, Rellys a participat în Filipine la mai multe tipuri de activităţi, printre care şedinţe foto, vizite, dar şi licitaţii. Românca, la fel ca şi celelalte concurente, a fost pictată nud de către un artist, iar tabloul a fost scos la licitaţie. Opera a fost vândură cu 120.000 de dolari, din are 20 la sută care îi reveneau româncei, au fost donaţi în scop caritabil, la cererea ei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News