„Cel mai probabil va fi un frăţior. Sunt în 13 săptămâni cronologic, însă el este mai dezvoltat, are 15 săptămâni”, a declarat Cristina Rus pentru revista „OK”.
Noua sarcină nu a fost programată şi a apărut în momentul în care Cristina îşi reluase proiectele profesionale şi îşi pregătea revenirea în televiziune cu o nouă emisiune.
„Îmi doream doi copii. La câteva luni după naştere eram deja setată pe asta. Toată lumea mă întreba când mă întorc pe scenă, iar eu le spuneam că nu este momentul, pentru că vreau să stau cu cel mic. Văzând că nu se întâmplă nimic în decurs de trei ani m-am hotărât să revin. Am lansat ‘Jumătatea ta şi ‘În doi, iar apoi lucrurile au început să intre pe făgaşul normal în viaţa profesională. În plus, au apărut şi oferte în televiziune. Apoi, a apărut schimbarea. Am aflat că sunt din nou însărcinată, iar pentru mine aceasta este cea mai mare realizare„, a mărturisit Cristina Rus.
FAMILIA, MAI IMPORTANTĂ DECÂT CARIERA
Chiar dacă pe scenă s-a bucurat mereu de mare succes, Cristina a pus pe primul plan întotdeauna viaţa de familie fără să simtă că face un sacrificiu uriaş.
„Mi-a fost greu la început pentru că îmi lipsea adrenalina pe care o are orice artist când este pe scenă. Acum îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut curajul să spun STOP, pentru că este foarte greu să renunţi la acest miraj al vedetismului. Şi cred că numai o dragoste imensă poate să te facă să înţelegi că poţi renunţa”, a declarat Cristina.
Artista povestește şi despre cum se descurcă soțul ei, Dragoş, în ipostaza de tătic.
„Este foarte blând, iubitor, protector şi atent. Dincolo de cuvinte îmi transmite dragostea lui printr-o simplă privire. El nu este genul care să spuna de foarte multe ori Te Iubesc, însă îmi transmite asta printr-o vibraţie nespusă”, spune solista.