Vedeta este discretă cu viața personală, însă a fost neobișnuit de sinceră atunci când a fost întrebată la ce se primcepe mai bine.
”Nu îmi place sa calc. I-am calcat o dată lui Traian o camașă și mi-a luat o oră și jumătate și tot nu reușisem să o calc perfect. În schimb, cel mai bine mă pricep la sex. El este foarte mândru de mine și niciodată nu laudă nimic, dar la capitolul ăsta chiar mă complimentează”, a declarat ea într-o emisiune TV.
Altfel, vedeta a fost luată în vizor în ultima vreme pe motiv că are niște kilograme în plus. „Greutatea e variabilă. Niciodată n-am fost vreo silfidă, vreun băț de fată”, a declarat Cristina Cioran. „Se pun altfel kilogramele după 30 de ani… Mă străduiesc să nu mănânc lucruri care îngrașă. De multe ori nu îmi iese. De exemplu, de dimineață mi-a făcut iubitul meu, pentru că e foarte bun în bucătărie, și nu numai, orez cu ou, în stil chinezesc, după care am mâncat o supă de roșii și acum seara nu am mai apucat să mănânc.
Aș vrea să mănânc prăjituri, cu camioanele, dar nu… Cred că mă îngraș și respirând. Ieri am mâncat spanac, că îmi place foarte mult, alatăieri broccoli. Nu mănânc pâine, dar îmi place. Dacă ar trebui să aleg între o felie de tort și o bucată de pâine, aș alege bucata de pâine”, a mai spus ea.