Cum ea era însărcinată, iar dragostea lor trecuse orice obstacol, cei doi și-au oficializat relația în mare secret, încă din octombrie 2014, exact în luna în care se cunoscuseră în urmă cu mai bine de patru ani. Cea care s-a decis să facă public acest lucru, pe pagina sa de socializare, a fost chiar fata fostului președinte al FRF, Mircea Sandu.
Raluca și Ziv au acum un băiețel, de două luni, și, împreună, se bucură și de ceilalâi copii pe care fiecare îi au din alte relații. Raluca se poartă ca o mamă adoptivă cu cei doi băieţi ai soțului său, care, la rându-i, o adoră pe Simona, fetiţa iubitei sale.După cum se ştie, atât Raluca, precum şi Ziv au mai “bifat” o căsătorie. Românca a mai fost măritată cu americanul Todd Medina, iar Ziv – cu Daiana Voicu.