Părinţii şi naşii, dar şi prieteni şi apropiaţi ai familiei au privit cu emoţie ceremonia religioasă, la finalul căreia, micuţul Maxim, le-a oferit tuturor momente de neegalat.
Băieţelul a trecut peste momentul propriu-zis al creştinării şi, când lucrurile s-au mai liniştit, a fost imaginea veseliei. În braţele mamei şi alături de una dintre cele mai bune prietene ale acesteia, Maxim a râs şi s-a bucurat la rândul lui de marele eveniment care va continua cu o petrecere de pomină, după cum anunţa chiar Oana, acum câteva zile.
Astfel, invitaţii vor petrece într-un cadru luxuriant, cu un meniu pe măsură.
Oana Ioniţă a devenit mamă pentru a doua oară pe 7 aprilie. Dacă pe fetiţa ei a născut-o în Spania, de teama serviciilor medicale din România, între timp vedeta pare să fi reconsiderat situaţia şi a ales să îşi aducă pe lume băieţelul într-o clinică din Bucureşti.
Naşii băieţelului au fost Ioana şi Mihai Găinuşă.
CITIŢI ŞI:
LUX EXTREM la botezul băieţelului „bebeluşei” Oana! AUR ÎN BĂUTURĂ şi PÂINE cu INGREDIENTE RARE

 
 

Urmărește-ne pe Google News