Ora 10.10
Ella şi-a pregătit strâns şireturile de la ghetuţe şi a început imediat să facă exerciţii. Aşa da început de zi! 1, 2, 3, 4 numără în timp mişcările de gimnastică. „Fiecare exerciţiu e important, trebuie să dezmorţeşti tot corpul”.

Ella face exerciţii necesare pentru bazin, pentru coapse şi pentru coloană… şi a făcut trei ture de parc cât ai clipi. Nu m-am putut ţine după ea şi am peferat să o aştept pe bancă. A fost singurul moment al zilei în care am scăpat-o de sub supraveghere… După ce a terminat de alergat, nu a ratat ocazia să admire panseluţele, flori pe care le adoră.

Ora 11.15
După gimnastica de dimineaţă, cântăreaţă ne-a spus că vom merge într-un loc foarte important pentru ea…

„Biserica e un loc care mă ajută de multe ori să ma simt mai bine şi să îmi pun gândurile în ordine”, ne-a spus Ella, care merge de două-trei ori pe săptămână în casa Domnului unde se roagă pentru sănătatea celor dragi şi pentru ca totul să meargă bine.

Ella s-a închinat la icoane, a spus o rugăciune şi nu a vrut să plecăm până nu a aprins şi o lumânare…

Ora 11.45
Sesiune de shopping pe Calea Victoriei! Pasiunea Ellei pentru poşete e de nedescris. Ne-am învârtit prin magazinele cu genţi, portofele, curele şi nelipsitele accesorii. N-ar mai fi plecat de acolo…

Ora 12.10
I-a plăcut foarte mult acestă geantă şi la fel şi cerceii, dar preţurile nu erau tocmai accesibile, plus că Ella mi-a mărturisit că are o mulţime de perechi de cercei şi că nu are rost să îşi mai cumpere încă una…

Ora 12.45
Solista de la Mandinga m-a invitat la prânz şi m-a dus la un restaurant care-i place foarte mult, „La Mama”.


Ora 13.00

Ella avea o foame de lup, dar silueta se menţine cu sacrificii. A comandat doar o ciorbiţă de fasole cu afumătură şi o apă plată… (Garniturile şi palinca erau din partea casei, dar nu prea s-a atins de ele).


Ora 14.10
Cântăreaţa de salsa şi-a adus aminte, cât eram la masă, că trebuie să cumpere câteva jocuri noi pentru televizor, mai exact pentru XBOX, pentru că vrea să se distreze împreună cu iubitul ei, seara când ajunge acasă. Ce pretext excelent pentru o nouă rundă de cumpărături…

Ora 14.30
Ella găseşte un raion cu cărţi şi ne arată ce şi-ar cumpără. Foarte sinceră îmi zice că şi-ar dori o carte de bucate marca Jamie Oliver, pentru că şi ei îi place foarte mult să gătească… când are timp (foto stânga). Solistei de la Mandinga îi place foarte mult Michael Jackson aşa că şi-a luat un DVD cu unul dintre cele mai tari concerte ale sale (foto centru). Ella s-ar juca tot timpul dacă ar putea… În văzut tuturor celor din magazin a apucat volanul de jucărie şi a râs puţin făcând pe şoferul de Formula 1. (foto dreapta)
 
 


Ora 15.00

Unde credeţi că m-a dus Ella după ce a cumpărat cele trei jocuri pentru XBOX – Karaoke Revolution, Spearfishing, Need For Speed? LA SALA DE FITNESS.

Ora 15.10
A luat cheia de la vestiarul personal şi a mers să se schimbe, eu am urmărit-o.
 

Ora 15.30
Ella a trecut la aparate…Prima oară trebuie să facă exerciţii de încălzire, apoi trage tare de instrumentele de gimnastică. Ea face exerciţii pentru braţe şi sâni, pentru picioare şi pentru fese.

Ora 16.30
A făcut exerciţii intense şi apoi a fugit la vestiare. Am urmărit-o pe vedetă până în toaletă şi am surprins-o cum se aranja. Machiajul trebuie refăcut, căci vom porni din nou la drum şi e necesar să arate bine.

Ora 17.05
Ella ne duce la studio. Dar până acolo, prin trafic, a început să facă vocalize şi să cânte fel şi fel de piese de-ale lor sau de-ale altor artişti.

Ora 18.10
„Casă dulce casă”, cam aşa îi spune Ella studioului de înregistrări, pentru că petrece foarte mult timp aici. Aici se întâlneşte şi cu alţi trei membri ai trupei. Restul au o zi liberă.

Omar Secada (clape) stă cuminte la un alt calculator, verifică ce a mai apărut pe YouTube. Ella vine încetişor şi îl sperie. Aşa se distrează cântăreaţa, ce să-i faci…

Toţi se înţeleg foarte când sunt împreună. Ciupy, toboşarul repetă la tobe dar o mai tachinează şi pe Ella din când în când… altfel s-ar plictisi.

Ora 18.30
Solistul Alex, se panichează atunci când ceva nu e în regulă în prgramul de înregistrat. Dar dacă se întâmplă ceva, dă vina pe Ella, doar e cea mai mică din gaşcă… Noroc că ea nu se supără.

Jucăuşa solistă se distrează uneori cântând la instrumentele colegilor din trupă. Nu ştie să le mânuiască aşa cum trebuie, dar le zăngăne.

Ora 19.00
Când se satură de glume începe să facă repetiţii. Cântăreaţa de salsa a interpretat trei piese de pe noul album.

Ora 19.30
Un moment de inspiraţie… dacă are o idee pentru o nouă piesă o aşterne pe hârtie. Aşa a mai compus Ella câteva piese.

Ora 20.00
După o zi lungă şi obositoare, Ella mă invită afară pentru a face un grătar, numai că băieţii au uitat să cumpere carne. Asta e, rămâne pe altă dată.

Pe la ora 21.00 solista capitulează. Are nevoie de un ceai cald şi multă odihnă. Dar voi nu uitaţi că mâine va apărea şi un interviu cu frumoasa Ella.

Citeşte şi: Ella de la Mandinga a plâns când a murit Michael Jackson

Foto / O zi cu Ella de la Mandinga

 
 

Urmărește-ne pe Google News