10:30 – Într-o zi de miercuri, ne-am dat întâlnire cu Florin în faţa blocului în care locuieşte. Cântăreţul stă împreună cu cei doi fraţi ai lui într-un apartament cu trei camere situat în zona magazinului Unirea. Gata îmbrăcat, cu un sandviş în mână, Florin este vioi şi pregătit pentru o nouă zi.
11:00 – Am mers cu maşina, un Saab roşu decapotabil, către prima destinaţie: cele două bănci pe care Florin le “vizitează” în fiecare zi pentru a scoate bani sau pentru a efectua diverse plăţi. Chiar dacă instituţiile financiare sunt la o aruncătură de băţ de locuinţa lui Florin, din cauza traficului din centrul Bucureştiului, călătoria durează 30 de minute. Altă jumătate de oră durează operaţiunile bancare, sarcini pe care Florin le duce la bun sfârşit cu mult calm.
| |
12:00 – După ce plăţile sunt făcute şi banii sunt în portofel, ne afundăm iar în traficul bucureştean. Următoarea ţintă este biroul unde Florin are grijă alături de fratele său, Horia, de buna desfăşurare a site-ului eOk.ro.
12:30 – După doar câteva minute în trafic ajungem la birou. Florin se instalează confortabil şi începe să verifice poşta electronică. Alocă timp îndelungat e-mail-urilor de la fanii formaţiei Hi-Q şi de la colaboratorii site-ului. Cântăreţul are grijă să verifice care sunt priorităţile şi sarcinile din cursul zilei şi nu uită să-şi ţină la curent prietenii, rudele şi fanii, prin intermediul Twitter-ului, cu tot ceea ce face în fiecare moment al zilei.
14:45 – Alături de echipă Florin începe şedinţa obişnuită în care se pun la punct ultimele detalii despre afacere, se discută despre strategia de dezvoltare şi despre campania de promovare.
16:30 – După multe telefoane, mailuri şi discuţii, Florin îşi face timp pentru a merge să-i cumpere flori iubitei pe care nu uită să o sune.
| |
18:00 – Poate părea ciudat, dar e vremea prânzului pentru Florin. Pentru că nu are timp de pierdut, se opreşte la prima shaormărie şi îşi comandă „una medie”. Ne grăbim să ajungem la lansarea celui de al treilea single al formaţiei Deep Central. Băieţii de la Deep Central nu sunt doar colegi de breaslă, ci şi foarte buni prieteni cu el. A promis că nu ratează evenimentul şi se ţine de cuvânt.
19:15 – Foarte punctual, Florin ajunge la magazinul Muzica, pe Calea Victorie, unde are loc evenimnetul muzical. Carismatic, îşi face loc prin mulţimea care începe să se strângă. Şi cum la un astfel de eveniment sunt prezenţi mulţi oameni din domeniul muzical, Florin nu prea are timp să se destindă şi discută despre melodii, clipuri, turnee şi noutăţile din lumea online-ului din România, de care este atât de interesat.
20:45 – Un pic pe fugă, pleacăm spre studio unde în seara asta band-ul are repetiţie intrumentală. După ce evită câteva ambuteiaje ca un veritabil pilot de formula 1, Florin opreşte pentru a-l lua în drum şi pe Tibi, basistul trupei.
21:00 – Gonim cu maşina spre Drumul Taberei şi ajungem la studio chiar când băieţii instalau de zor instrumentele.
| |
22:30 – Repetiţia a durat 90 de minute.
23:00 – Când ajunge acasă, chiar dacă e mort de oboseală, Florin nu uită niciodată de fraţii săi cu care se joacă foarte des…. pe calculator şi alături de care petrece momente speciale. În această seară un Guitar Hero poate fi cel mai bun motiv de relaxare.
01:00 – Chiar dacă e târziu, Florin nu uită de iubita sa, Ioana, şi porneşte spre casa acesteia din Otopeni pentru a-i oferi florile şi pentru a petrece momente speciale în compania ei.
Citeşte şi : – Florin Grozea: „Fetele vor pe cineva cool, iar eu sunt prea cuminte”
– O zi din viaţa lui Florin Grozea / Foto