Trupa ce a vândut peste 12 milioane de discuri în toată lumea, O-Zone vor cânta din nou marile lor succese care i-au făcut celebrii pe întreg mapamondul, amintim ”Dragostea din tei”, ”Numai tu”, ”De ce plâng chitarele” într-un eveniment concertistic de anvergură, organizat de Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret.. În acest eveniment concertistic de istorie pentru showbiz-ul muzical mondial vor cânta mai toți artiștii români care au au urmat rețeta succesului scrisă de O-Zone, amintim: Inna, Alexandra Stan, Fly Project, Morandi, Akcent, Carlas Dreams și Antonia. Negocierile cu cei trei O-Zone au durat multă vreme iar cel mai mult a cântărit în decizia lor grandoarea evenimentului concertistic organizat la 10 ani de când România face parte din Uniunea Europeană. Prezentatorii evenimentului vor fi Daniel Buzdugan și Mihai Morar.
Între 1999 și 2005, trupa basarabeană care s-a lansat în România, O-Zone a reușit să devină cel mai de succes grup în Europa, în 2004.
Ajunşi cunoscuţi în lume dintr-un fericit „accident”(solista româncă Paula Mitrache, lansată sub titulatura de ”Haiducii” a făcut celebră în Italia o variantă a piesei ”Dragostea din tei”), O-Zone au fost până în 2005 pe prima poziţie în 30 de ţări pe întreg mapamondul, 13 săptămâni locul 1 în Eurochats. ”Dragostea din Tei” a fost reînregistrată de 200 de artişti în 14 limbi diferite printre care și faimoasa Rihanna.
Dan Bălan locuiește la New York și rămâne o vedetă incontestabilă în România și Rusia, Arsenie Todiraș s-a jutat la Moscova iar Radu Sârbu este sigurul O-Zone care a ales să rămână în România (a obţinut şi cetăţenia), loc unde este unul dintre cei mai cunoscuţi producători muzicali.