ComenteazăNu o să povestesc filmul: cei ce l-au văzut știu, iar celorlalți le dau câteva indicii – de ce ar merita să fie văzut.
Ideea centrală a filmului este construită în jurul unui copil: doar un copil are imunitatea la această lume virusată și în descompunere – el trebuie salvat pentru că în el se află speranța salvării. Filmul este un lung drum al salvării acestui copil de către un ”contrabandist” cu o istorie tragică. Totul într-o pandemie apocaliptică.
Ciuperca-om de la sfârșitul lumii: despre posibilitatea vieții pe ruinele capitalismului
The Last of Us este de fapt o istorie a transformării omului în ciupercă. Eu l-aș numi: Ciuperca-om de la sfârșitul lumii: despre posibilitatea vieții pe ruinele capitalismului – ca să parafrazez o carte dragă mie a unei specialiste în antropologie – Anna Lowenhaupt Tsing: „The Mushroom at the End of the World: On the Possibility of Life in Capitalist Ruins”.
Generația mea în est s-a lansat politic cu ”teoria ciupercilor”. Liderul avangardismului estic, Serghei Kurehin, a debutat pe marile ecrane la final de 80 cu teoria că Lenin este o ciupercă iar lumea noastră e un produs al acestei ciuperci. Și săptămânal povestea istoria acestei ciuperci și a transformării lumii. Am gustat-o din plin – până la fiere.
Mai târziu toți am căzut de acord că noua orânduire vine ca o diversitate a speciilor de ciuperci – infinit mai eficiente.
Toată nebunia publicității, mărfurilor, consumului, a speculei financiare și chiar a munci speculative a venit ca un proces al lumii produse de cele mai halucinogene ciuperci. Lumea parazit ca o ciupercărie.
Condiția principală pentru ciuperci – ruinele lumii, descompunerea ei.
Epoca în care trăim este epoca ruinelor – locul ideal pentru lumea ciupercilor. Vor învinge doar oamenii-ciuperci, muncile parazitare – ciuperci. Capul trebuie înlocuit de o ciupercă mare care să fie mereu flămândă, nesătulă – să înghită tot: fără reguli, etici, rațiune și logică. Ca o mlaștină care înghite tot. Ca în film și ca în viață care bate orice film.
Dar ce este o ciupercă?
Niciodată nu mi-a fost foarte clar ce sunt aceste ciuperci. La școală m-au învățat că ciuperca este o “Încrengătură de plante inferioare, lipsite de clorofilă, care trăiesc ca parazite sau ca saprofite și se răspândesc prin spori”.
Eu am crezut că e animal. Are ceva din lumea animală şi ceva din lumea vegetală. Dar nu e nici plantă, nici animal. Ciuperca e un soi de “plantă-animal” straniu.
Ciuperca este ceva amestecat. Este un soi de produs al materiei din care se hrănește: lemnul, resturile vegetale, resturile animaliere, diverse organisme.
Ciuperca este de fapt un soi de stomac al unei lumi în descompunere. Ciupercile „fermentează” şi descompun materia din jur pe care o transformă în ciupercă.
Ciuperca este stomacul extern al lumii iar lumea-ciupercă e lumea stomac radical opus lumii-creier. Ca să vorbim ”biopolitic”.
O tulpină-mutant se răspândește în SUA
În The Last of Us, o tulpină mutantă a ciupercii Cordyceps a început să se răspândească în Statele Unite. Cordyceps provine din America de Sud, care e transportată în om prin culturi infectate. Și are loc Infecția Creierului Cordyceps (prescurtată CBI) este o infecție fungică parazitară care a devastat lumea transformând omul în ciupercă.
Adică – omul devine o ciupercă: stomacul se urcă la cap și devine consum. Omul devine ceea ce consumă, cu stomacul care substituie creierul. Lumea se transformă într-un imens mușuroi de ciuperci.
Acei monștri noi – un soi de om nou al capitalismului târziu are în loc de cap un mușuroi de ciuperci. Ei, monștrii, vor învinge: sau cel puțin așa dau de înțeles primele serii. Treptat ei dispar, dar mereu teama de infecție e în preajmă.
Chiar dacă inițial filmul dă speranțe treptat aflăm un lucru și mai înfricoșător: omul este un pericol mai mare și un rău mult mai mare decât acești monștri om-ciupercă. Omul poate produce mai mult rău decât noul mutant. Și asta vedem de la o un episod la altul. Riscurile pentru cei doi vin dinspre om.
E un optimism tragic: până și pe ruinele umanității, omul poate fi mai rău decât ceea ce-l omoară. Nu cred că ne primesc în Iad – ar fi sanatoriu pentru noi.
În adolescență exista o glumă de care mi-am amintit uitând-mă la film.
- Mamă, eu nu mănânc ciuperci!
- De ce?
- Le-am promis!
Ce probleme am eu însă cu The Last of Us
Revenim la The Last of Us. Totuși eu am o problemă cu The Last of Us. Sau două. Sau trei. Mă rog – am câteva.
Eu nu știu jocul decât din povestiri și citit – nu am jucat. Dar mă așteptam de la Ciuperci la ceva mai multă acțiune. Îmi pusesem mari speranțe în ciupercile-oameni. Probabil vor reveni într-o nouă serie care se anunță.
Citeam undeva cum acționează această ciupercă asupra furnicii: sporii de cordyceps se atașează de ”scheletul” furnicii și pătrund în interiorul corpului, transformând victima într-o „marionetă” ascultătoare. Pentru a face acest lucru, ciuperca secretă compuși bioactivi care afectează sistemul nervos al furnicii și îi controlează mișcările.
Pe măsură ce infecția se răspândește, furnica este nevoită să părăsească cuibul și pleacă în căutarea unui loc cu un microclimat mai umed, favorabil dezvoltării cordyceps. Atunci când furnica ajunge la „casa” ideală pentru cordyceps, ciuperca parazită paralizează insecta și o ucide încet. Corpul fructifer al ciupercii răsare apoi din capul victimei, iar noi spori sunt eliberați în aer în căutarea următoarelor victime.
Iar episodul opt cred apare secta creștin-canibală e puțin stranie. Bun: stabilisem că în ierarhia răului mutanții oameni-ciuperci sunt cei mai puțin violenți. Oamenii sunt mult mai violenți – ierarhic sunt sus de tot.
În această ierarhie umană a răului stă însă o sectă stranie care seamănă nepermis de mult cu ”lumea normală”. Pare o sectă religioasă puritană cu un pastor David în frunte.
Când Ellie ajunge la ei printr-o conjunctură complicată pastorul îi mărturisește: „Întotdeauna am avut o inimă crudă”. – „Și apoi s-a întâmplat sfârșitul lumii. Și el mi-a arătat adevărul”. – „Cine este el? Dumnezeu? – întrebă Ellie. – „Cordyceps. El este roditor. El se reproduce. Își hrănește și își protejează urmașii – în numele viitorului.”
David a pus ciuperca în locul lui Dumnezeu – modelul de viață al ciupercii devine modelul lui cumva.
Când Ellie află că ei sunt canibali – una dintre cele mai dificile bariere pentru omul modern trecut printr-o lungă cultură morală anti-canibală – reacționează.
– Mănânci oameni, nenorocitule bolnav, îi aruncă Ellie sfidătoare în față când vede o ureche umană tăiată într-un colț al cuștii-celulă.
Vocea conștiinței, un copil
Ellie – copilul adolescent – este vocea conștiinței: tranșează limitele. Ea îl atacă constant și pe Joel, partenerul ei de drum, punându-i întrebări incomode. „Ai ucis nevinovați?” – l-a întrebat odată cu severitate, privindu-l în ochi. El ferindu-și privirea a spus: ”Mergem mai departe”.
După acuzația ei de canibalism, David începe să inventeze scuze cum că în acest fel încearcă să rezolve problema hranei din grup, de care este responsabil. Argumentul suprem: supraviețuirea. Ciuperca, Cordyceps-ul e deja în ei fără să-i fi infectat.
Este foarte interesant că reperele, limitele și rigoarea morală sunt cumva apanajul copiilor. Fata copil spre adolescență este conștiința dar și speranța pentru că ea este imună. Și nu mănâncă ciuperci pentru că le-a promis.
Copilăria, natura și dragostea
Eroul principal își pierde fiica la început. El devine un tip ”feroce” pentru a supraviețui. Dar treptat, în drum spre salvare a copilui lăsat în responsabilitate are loc o regăsire a acestor sentimente profunde: de familie, de dragoste, de comunitate.
Filmul cumva se construiește pe această linie emoțională: copilăria, familia și natura.
În ciuda tuturor acestor zombi furioși, în ciuda multor grupuri de oameni violenți până la disperare natura este prezentată perfect pe tot parcursul filmului. Joel și Ellie merg prin munții pitorești, acoperiți de zăpadă, prin locuri pitorești. Luminile nordice, stelele, stând în jurul unui foc de tabără. Chiar și în orașele ruine vezi cum natura își intră în drepturi. Acea întâlnire cu girafa care ajunge cu gâtul ei lung până la etajele superioare. Și ei hrănesc împreună girafa în plină ruine unde natura promite să revină. O scenă tare sensibilă și plină de speranță.
Treptat Ellie devine pentru Joel o nouă fiică. Ea începe să-l aprecieze și iubească vindecându-l de o traumă teribilă. Spre final îi spune: „Te voi urma peste tot”. Doar de dragul ei, Joel, spre spre final plătește un preț foarte mare.
Apar chiar momentele de veselie și umor într-o atmosferă sumbră. Ellie îl face să râdă pe Joel, care este morocănos, taciturn și nu zâmbește niciodată. Ea îi citește dintr-o carte o glumă: „Știi de ce nu poți să-l minți pe un tehnician de raze X” – „De ce?” – „El poate vedea prin tine totul.” „Cât de stupid este asta!” – a exclamat Joel și a început să râdă. Copilul trezește un alt copil adormit în omul matur și obosit.
Copilul este speranța: atât cea reală, cât și cea pe care toată lumea o așteaptă. Salvarea pentru această lume atacată de cordyceps este adusă de un copil. Dar încă nu știm cum se va sfârși totul. Mai așteptăm.
Foto: Profimedia