Sărbătorita s-a dovedit extrem de generoasă faţă de soţul ei, căruia i-a oferit ea însăşi un cadou, la marele chef de marţi: cinci cadâne care au dansat din buric în jurul lui Viorel, pe celebrele melodii “Suleyman de România” şi “Sultanul numărul 1”, interpretate cu măiestrie de lăutarii localului. Şi ca să fie în ton cu momentul artistic, Lis şi-a pus în jurul gâtului, precum Suleyman Magnificul, gulerul din blană de lup al Oanei. Spectacolul a fost întregit de o cântare interminabilă a lui Costin Mărculescu, dar şi de bancurile pe teme sexuale spuse de Lis pe tot parcursulserii.

Sărbătorită de zeci de invitaţi

Printre zecile de invitaţi, majoritatea vedete şi oameni de afaceri – Mihai Mitoşeru, Costin Mărculescu, Andreea Tonciu, Laurette, Roxana Marinescu, Sonia Trifan, Gazi Demirel, Consuela Moldovan -, s-a aflat, spre bucuria Oanei şi mamaia Vasilica, femeia de 78 de ani care a crescut-o pe actuala soţie a lui Viorel Lis. Femeia, îmbrăcată modest, s-a cam ruşinat când a văzut ce dezmăţ e la petrecere, dar a rezistat cu stoicism până la tăierea tortului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News