Oana sigur nu duce lipsă de pretendenţi, însă şi-a pus “în aşteptare” viaţa sentimentală. “Nu este un subiect care să mă preocupe, am alte priorităţi în momentul de faţă”, ne-a mărturisit ea. Care sunt aceste priorităţi e lesne de înţeles: Naomi, fiica ei, cariera şi afacerile, despre care spune că sunt “mai mult o necesitate decât o pasiune”.
E greu statutul de mamă singură? Susţine că nu, cel puţin în ceea ce o priveşte: “Nimic nu este greu când îţi asumi responsabil orice gest şi eşti o femeie cu preocupări complexe. Atât în sfera maternităţii, cât şi în cea a carierei”.

Nu mai scrie cărţi, preferă mediul online

Frumoasa vedetă ne asigură că a ieşit mai puternică din această încercare a vieţii şi că Naomi nu a resimţit în vreun fel despărţirea părinţilor, după 12 ani de căsnicie. “Ne trăim viaţa firesc, fiind foarte apropiate. Naomi ştie că are doi părinţi care o iubesc foarte mult şi au grijă să nu ducă lipsă de nimic, mai ales de afecţiune!”.
În privinţa carierei, drumul Oanei e destul de clar: îşi continuă munca la PRO TV, unde prezintă emisiunea “Ce se întâmplă, doctore?”, dar e tot mai activă online, pentru că preferă abordarea directă. Spune că medicina evoluează atât de repede, mai ales cu ajutorul tehnologiei, încât, ca să-i ţii la curent pe oameni cu tot ce e nou, ai nevoie de un mediu uşor de accesat, cum este cel virtual.
Din acelaşi motiv a renunţat să mai scrie cărţi: are trei la activ până acum, un roman publicat în anul 2000, “Dincolo de prezent”, “Sunt gravidă, ce să fac?”, în care a scris despre propria experienţă (2003) şi “Fru­museţea nu este o misiune imposibilă”, un volum dedicat îngrijirii şi sănătăţii, care a ieşit pe piaţă în 2006. Oana mai şi profesează în domeniul în care s-a specializat, geriatria, iar tot ce ştie şi continuă să înveţe despre cum poate fi întârziat procesul îmbătrânirii aplică pe propria piele.
“Respect toate regulile unei vieţi sănătoase, mai ales că, fiind doctor în medicină, înţeleg ce re­­percusiuni pot avea gesturile noastre de zi cu zi. Am o dietă echilibrată, fac sport şi mă odihnesc cât trebuie”, ne-a mărturisit ea.
 

Urmărește-ne pe Google News