FOTO: Unica

Privindu-ți pozele de pe conturile de socializare, am impresia că mă uit la niște amintiri din liceu. Sunt convinsă că ai mai fost întrebată de o mie de ori, dar cum reușești să arăți, la 48 de ani, ca la 28?

– Aleg ingrediente și alimente cât mai “curate”… să le zicem bio sau organice, cu cât mai puține pesticide, toxine și hormoni, fiindcă niciodată nu ești total în control din acest punct de vedere. Din acest motiv, pentru că știu că dieta nu îți asigură mereu aceste criterii de exigență, aleg de ani, atât pentru mine, cât și pentru fiica mea, suplimente care pot să ne asigure acest confort de calitate, pentru că oricum alimentele din ziua de azi îți asigură aportul de nutrienți cu anumite limite: vorbim despre principiile de bază, proteine, lipide, glucide, fibre, minerale, un minim de vitamine și anumite enzime.

Spuneai că, la vârsta ta, niște intervenții estetice nu ți-ar aduce nimic în plus, dar bănuiesc că, pe viitor, ai putea avea totuși în vedere niște proceduri antiaging. S-a schimbat ceva între timp?

– Nu s-a schimbat nimic, aceasta este părerea și viziunea mea, cât timp reușesc prin mișcare, controlul alimentației și stilul de viață, dar și cu suplimentele potrivite să-mi mențin o stare bună a sănătății și a aspectului, sunt foarte mulțumită.

Ai vreo dietă, un regim de viață de la care nu te abați?

– Sunt adepta unei diete mediteraneene cu accente japoneze (zâmbește), cu salate, legume multe, fructe, pește crud și gătit, caracatiță și fructe de mare diverse, grăsimi sănătoase, ulei de măsline, brânzeturi, iaurturi și ocazional carne, însă cât mai slabe. Consum cu moderație cereale și făinoase, prefer quinoa, hrișcă, chia, ovăz și hrană cât mai vie, bogată în enzime și vitamine. Nu mă abat de la regimul de odihnă zilnic, dorm 7-8 ore pe noapte și am grijă să mă hidratez.

Emisiunea ta împlinește curând 18 ani și de ea este legată cea mai frumoasă realizare a vieții tale, Naomi. Poți spune că, anul acesta, ambii tăi copii vor ajunge la majorat. Ce simți acum?

– Așa este, “Ce se întâmplă, doctore?” este pentru mine ca un alt copil, mai ales că mereu asociez începuturile acesteia cu maternitatea, fiind însărcinată când m-am dus la PRO TV. Simt bucurie și satisfacție, cred că am făcut o treabă bună în ambele cazuri, nu singură, bineînțeles, am avut alături o mulțime de aliați și oameni minunați în cazul ambilor “copii”. Îi aștept pe cei din jur cu nota!

FOTO: Unica

Naomi îți seamănă fizic foarte mult, așadar nu pot să nu mă întreb ce altceva a mai moștenit de la tine. Te vezi pe tine la 18 ani atunci când o privești pe fiica ta?

– Suntem asemănătoare și diferite, iar ea clar este versiunea mea mult îmbunătățită din foarte multe puncte de vedere, și asta mă face să mă simt mândră și fericită.

Cum e să fii mamă de adolescentă? Ai trecut prin fazele acelea dificile de care se tem toți părinții?

– Nu, noi două, mereu, am discutat înainte de a ajunge într-o etapă fiziologică nouă: ce i se poate întâmpla ei, ce li se poate întâmpla prietenilor, colegelor și cred că asta a ajutat-o să se detașeze mai mult și să fie mai analitică și prudentă, așa că nu am trecut prin nicio sinusoidă în relație. Ne înțelegem minunat, este un copil de o bunătate rară, foarte serioasă, respectuoasă și conștiincioasă, nu a fost niciodată cazul de a o împinge de la spate la școală, fiindcă este ambițioasă și are planuri academice mari, pe care i le susțin.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Dar pentru Naomi cum este să fie fiica unei vedete? A constituit vreodată acest lucru o presiune pentru ea?

– Nu cred, mereu a amuzat-o, mai ales în interacțiunea cu oamenii de pe stradă, de exemplu, care mă recunoșteau și care îmi adresau întrebări, felicitări sau comentarii. Ea este o persoană relaxată, cu simțul umorului, nu se stresează prea ușor.

Între tine și fiica ta au existat vreodată divergențe? Cum le-ai soluționat?

– Sincer, nimic notabil. Comunicăm dintotdeauna, ne împărtășim reciproc motivația și câștigă cea mai logică.

Naomi dorește să-ți calce pe urme sau are alte pasiuni? Cum gestionezi gândul că, în curând, va pleca la facultate?

– Și-a propus să studieze Psihologia și mă bucur că are șansa să studieze lucruri minunate, la un nivel științific avansat, și să pună bazele unei cariere solide. Urmează o perioadă minunată de independență, tinerețe, energie, în toate planurile! Îmi amintesc cu plăcere că am trecut și eu cu mult entuziasm prin această perioadă și îmi doresc ca ea să o valorifice și mai mult și să se bucure din plin!

 
 

Urmărește-ne pe Google News