După proba cu martori, urmează proba veniturilor. Instanța a hotărât ca cei doi soți să revină în fața judecătorilor peste o lună și jumătate, pe 2 aprilie și să facă dovada veniturilor pe care le obțin deoarece fiecare a solicitat custodia fetiței lor de 12 ani.
Oana Cuzino a introdus acțiunea de divorț în august 2014 după ce, conform declarațiilor soțului, incluse la dosar, a și părăsit domiciliul conjugal. Vedeta de televiziune mai poartă un război în instanță cu afaceristul pentru terenurile pe care le-au cumpărat în perioada în care au fost împreună și care valorează în total aproximativ opt milioane de euro. Contrar celor scrise de ea pe contul de socializare, despărțirea se transformă într-una cu scandal, iar divorțul nu este deloc amiabil.
„Dragii nostri, eu si Yoav am decis sa incheiem civilizat cei 12 ani petrecuti impreuna, ca sot si sotie. Am hotarat de comun acord sa divortam, insa vom fi in continuare prieteni, confidenti, parintii copilului nostru. Naomi este un copil mare, care înțelege situația și care știe că se va bucura de la fel de multă dragoste și timp petrecut alături de noi. Continuăm să ne respectăm reciproc, în virtutea faptului că am dezvoltat principii comune de viață, am clădit lucruri frumoase și am crezut unul în altul. Mai mult decât orice cuvinte, aș vrea să închei cu motto-ul meu: „Mergi mereu cu forța înainte, dar nu-i uita pe cei care au crezut și cred în tine”, spunea Oana Cuzino imediat după ce a introdus acțiunea de divorț.