Pe 19 martie e ziua de naștere a lui Viorel Lis. Fostul primar al Bucureștiului va împlini 78 de ani și va merge la păcănele. De multe ori a fost surprins la jocurile de noroc, chiar și alături de soție. Oana Lis e cea care a avut această idee, vrea să îi facă o bucurie soțului.
„Pe 19, de ziua lui, îl scot pe Viorel la păcănele, moartea lui! Nu a mai ieșit, săracul, din casă de nu mai știe când!”, a declarat Oana Lis pentru Click. Tot ea a fost și cea care a dezvăluit că Ziua Îndrăgostiților nu o mai sărbătoresc, ci ziua în care vine pensia.
„Noi nu sărbătorim Valentines Day, noi sărbătorim când vine pensia!”, a mai declarat Oana pentru Click.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Ce pensie are Viorel Lis
Viorel Lis a fost cel care a mărturisit câți bani primește de la stat, în fiecare lună. „Eu am o pensie nu de primar, ci de prim angajat. Am 32 de milioane. 10 milioane se duc lunar pe medicamente. Mulți zic că am fost primar, păi să vină să le dau averea mea!”, a dezvăluit fostul edil șef, la Kanal D.
Acum, la 77 de ani, Viorel Lis se confruntă și cu probleme mari de sănătate. „Viorel a făcut parestezii pe picioare. Nu mai poate să meargă bine, din cauza statului în casă. L-a afectat foarte tare pandemia asta. Nu prea mai poate să iasă, merge foarte greu”, a anunțat, îngrijorată, Oana Lis, în emisiunea „Exclusiv VIP”, acum câteva luni.
Oana Lis, care și-a dat licența la Psihologie, a avut grijă în toată această perioadă de soț, l-a dus chiar și la tratamente, însă acestea nu au dat roade. Au cheltuit mulți bani, iar acum nu au cea mai bună situație financiară. „Am făcut recuperare la privat, s-a recuperat însă puțin, cam 10 la sută. Eu am ieșit zilnic afară, dar singură. Eu sunt genul la bine, la greu, mi se pare normal să stau cu el când e bolnav. O ducem foarte greu cu banii. Când a făcut atac vascular am dat 16 milioane pe un RMN”, a mai mărturisit Oana Lis.