Marty are 13 ani şi este motanul la care Oana ţine enorm, după cum ea însăşi a declarat în diverse emisiuni. Acum însă, mutarea vedetei din apartament şi separarea de Pepe nu fac decât să-l afecteze pe Marty. Când a părăsit locuinţa din zona Unirii, Marty a rămas în grija menajerei, iar în prezent se află împreună cu stăpâna într-un imobil din Floreasca.
„Schimbarea locuinţei, reamenajările prin casă cauzează stres unui pisoi bătrân şi toate acestea pot duce la comportamente deviante”, ne-a declarat medicul Daniel Lescai, şeful clinicii veterinare Ilioara.
Despărţirea de Pepe îi face rău
Şi despărţirea de Pepe l-a afectat pe Marty. “Dacă motanul este obişnuit o vreme îndelungată cu o persoană, lipsa acesteia va declanşa aşa-numitul sindrom anxios de despărţire, care se poate manifesta prin agresivitate excesivă sau, dimpotrivă, letargie, anorexie ori depresie. Odată cu avansarea în vârstă însă, se poate declanşa demenţa senilă, iar schimbarea mediului, lipsa unei persoane cu care era obişnuit ar putea agrava stările de demenţă senilă, marcate de confuzie, apatie, agresivitate spontană, anorexie ori comport ament deviant. În unele cazuri, anorexia sau afecţiunile cronice concurente pot duce chiar la deces”, a mai explicat Daniel Lescai.
Tudy, îndrăgostit şi de pisoiul Oanei
Oana Zăvoranu şi Tudor Ionescu zis Tudy s-au cuplat pe Facebook, împărtăşind aceeaşi mare pasiune: iubirea faţă de animale. De altfel, Tudy începuse, pe pagina lui personală de internet, o campanie de susţinere a animalelor fără stăpân. Adresa de e-mail la care iubitorii de animale i-au scris lui Tudy era martyandfriends@gmail. com (marty şi prietenii lui), semn că pisoiul Oanei i-a picat cu tronc şi lui.
Soţia lui Bodo a îndreptat-o pe Zăvo spre Dumnezeu
În timp ce se afla în spital, la începutul acestei săptămâni, Oana a primit un bileţel de la Loredana, soţia cântăreţului Bodo, care, ca şi soţul ei, au devenit, recent, membri ai cultului religios penticostal:
“Oana, nu ne ştim, însă dimineaţă, când mă rugam, Dumnezeu mi-a spus să-ţi spun că te iubeşte foarte mult. Ce se întâmplă acum în viaţa ta nu este voia Lui. Primeşte-L în inima ta şi viaţa ta se va schimba. Eu şi Bodo ne rugăm pentru tine”. După ce citit notiţa, Zăvo a mărturisit că a decis să meargă la o persoană, căreia nu vrea încă să-i dezvăluie identitatea, iar aceasta a îndreptat- o spre Dumnezeu. În urma întâlnirii, Oana s-a împăcat cu mama ei, i-a cerut iertare lui Pepe, părinţilor lui, dar şi familiei lui Tudy.
Citeşte şi: Vedete care au îngropat securea războiului în direct la tv – Vedete de la noi | Libertatea.ro