De când a devenit mamă, viața Oanei s-a schimbat radical și vrea să profite la maxim de fiecare clipă petrecută alături de micuța sa. Într-un interviu pentru Digi 24 , vedeta a povestit cum o crește pe fiica ei, ce o învață și ce le place să facă împreună.
Chiar dacă are doar 2 ani și 4 luni, fetița Oanei este extrem de talentată. Frumoasa blondă este hotărâtă să-şi îndrume micuţa spre o carieră în lumea dansului.
„Ea o să fie o balerină mult mai talentată decât mama ei, pentru că are o constituție, m-am uitat, e foarte bine proporționată. Nu sunt genul de părinte care să-și împingă copilul spre a face exact ce vrea el, dar o să facă și ce vreau eu, pentru că mai târziu o să-și dea seama de ce vrea. Eu am facut ATF-ul, facultatea, chiar dacă nu vroiam și am văzut că mi-a prins bine după aceea, așa că, din când în când, e bine să-i ascultăm și pe părinți”, spune Oana Ioniţă.
Deși Oana se consideră o mamă norocoasă, cu o fetiță cuminte, sunt momente în care Isabela mai face și năzbâtii…„Aaaaa, tocmai astăzi a făcut o trăznaie foarte mare, mi-a luat carioca și mi-a pictat tot peretele de la bucătărie cu carioca albastră, buni nu a văzut, eu nu am văzut și când am conștientizat ne-a șocat de-a dreptul, pentru că peretele nu mai arăta ca înainte, e un fel de mic Picasso!”, spune Oana.
Cietşet şi: «Bebeluşa» Oana Ioniţă, va fi cununată de fostul coleg de platou de la «Cronica Cârcotaşilor»
Bebeluşa Oana a plâns din cauza lui Găinuşă când a angajat-o la «Cronică»