Pe 24 mai s-a aflat că Oana Ioniță s-a despărțit de soțul ei. Atunci, vedeta a anunțat că la începutul acestui an, ea și Florin Budnaru au început procedura de divorț. Invitată la petrecerea revistei VIVA!, Oana Ioniță a apărut însoțită de fiica ei, Isabel.
Vedeta a recunoscut că multe schimbări au avut loc recent în viața ei. „Încă mai trec prin schimbări și probabil că o să trec toată viața prin schimbări, unele mai grave, altele mai puțin grave. Sper ca totul să se termine cu bine pentru binele copiilor. Încă nu avem ce să pregătim, încă suntem în derularea separării, așa că mai durează”, a spus ea referitor la divorțul de Florin Budnaru, după 10 ani de mariaj.
Oana Ioniță: „E important ca noi doi să ne punem de acord asupra programului”
Cei doi încă locuiesc împreună. „Ne înțelegem, adică ne înțelegem de comun acord să stabilim anumite lucruri și priorități pentru ei”, a spus vedeta, care a negat posibilitatea de a se împăca cu soțul. „Nu, decizia e clară”.
Întrebată dacă au apelat la ajutor specializat după despărțire, Oana Ioniță a explicat că nu a mers la psiholog. „Nu, e cel mai important dialogul dintre noi. Consider că cu cât vorbim mai multe lucruri și dacă stabilim toate detaliile și totul este pus la punct, e important ca noi doi să ne punem de acord asupra programului, asupra a tot ceea ce se va întâmpla pe viitor.
Vacanțele presupun că trebuie organizate din timp. Când e vorba de ceva pozitiv, toată lumea să își deschidă sufletul și îmi doresc să mă gândesc cât mai mult la lucrurile care ne pot aduce zâmbetul în viața noastră. Copiii își doresc să viziteze cât mai multe locuri din România, noi ne dorim să plecăm în Portugalia la un concurs de balet, la o finală mondială”, a mai spus ea pentru Playtech.
Motivul divorțului dintre Oana Ioniță și tenorul Florin Budnaru
„La începutul acestui an am început procedura de divorț între mine și soțul meu. Decizia de a ne despărți a venit în urma diferențelor de viziune pe le avem asupra lucrurilor. Sperăm să trecem cât mai ușor și repede prin acest proces de separare. Îmi doresc să am parte de discreție pentru mine și familia mea, vă mulțumesc că sunteți alături de mine!”, a scris Oana Ioniță pe contul de Facebook, la începutul lunii mai.
Oana Ioniță a ținut să precizeze atunci că nici pe plan profesional nu mai colaborează cu tatăl copiilor ei. „Suntem la începutul divorţului. Am luat hotărârea la sfârşitul anului trecut şi vom aştepta să vedem cum se desfăşoară tot procesul.
Detaliile vor fi analizate, iar hotărârile le va lua tribunalul. Noi am început divorţul, probabil se va continua cu custodia copilului, apoi traseul pe care îl are în mod normal un divorţ. Noi locuim împreună. Copiii locuiesc cu noi”, a mărturisit Oana Ioniță pentru Spynews.ro.
„Nu mai colaborăm nici din punct de vedere al job-ului, fiecare are altă direcţie”
„Sperăm ca totul să se desfăşoare cât mai repede. Eu sper! Nu vorbesc în numele lui. E mai complicată situaţia, este vorba şi despre copiii, este vorba şi despre casă. La notar totul este mai rapid, într-adevăr, dacă este de comun acord. Trebuie să stabilească un tribunal custodia, orele de vizită, inclusiv când vine vorba despre casa pe care am cumpărat-o”, a adăugat vedeta.
„Nu ne-am mai înţeles. Noi anul acesta am fi împlinit 10 ani de căsătorie şi lucrurile nu au mai funcţionat între noi. Dar e important să colaborăm pentru binele copiilor. Nu, pe plan profesional suntem separaţi, adică eu am şcoala de dans şi academia de dans şi el are proiectele pe care le desfăşoară la operetă. Nu mai colaborăm nici din punct de vedere al job-ului, fiecare are altă direcţie”, a mai spus Oana Ioniță.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!