Dansatoare de meserie și profesoară la școala ei de balet, Oana Ioniță a găsit soluția perfectă atât pentru a-și ține în continuare orele de dans cu copiii de la școală. Cu această ocazie Oana s-a gândit că ar putea să țină cursurile și pentru alți copii și părinți aflați în izolare, fiind astfel un bun prilej pentru cei care stau în casă să învețe lucruri noi și în același timp să facă și sport.
„S-a decretat stare de urgență, dar nu stare de lene! Cât am stat acasă am creat o mica coregrafie pentru cei care vor să se distreze în familie acasă alături de copii. În principiu această activitate am gândit-o pentru copiii mei de la sală, care fac performanță și au nevoie să fie într-un program intensiv în continuare, folosind mijloacele pe care le avem”, a spus Oana despre inițiativa ei.
Fosta dansatoare nu este singură, ci alături de cei doi copii ai ei Isabela și Maxim, care dansează cot la cot cu mama lor și care fac în fiecare zi o altă coregrafie pentru copiii care îi urmăresc. „Stăm de o săptămână acasă și vrem să vă provocăm la dans”, a spus Isabela, fiica Oanei, balerină și ea. Astfel că, în fiecare seară, începând cu ora 19:00, toții copii, părinții, dar și de ce nu, bunicii, sunt așteptați în fața calculatoarelor pentru o oră de mișcare în pași de dans.
„Am gândit împreună cu copiii mei un program care se numește „Intensive Home Programe” și presupune o serie de activități cum ar fi, baletul, gimnastica, pilates și stretching, pe care le puteți face alături de noi, în fiecare zi de la ora 19:00 pe canalul meu de Facebook alături de Isabel și Maxim. E important ca în această perioadă, în care toată lumea stă acasă, să facem cel puțin o oră de mișcare. E un program pentru a nu vă plictisi acasă și a vă menține sănătoși pentru că în acestă perioadă avem nevoie să facem sport”, a spus Oana, dată de gol de mezinul familiei care a spus că el e cel mai activ. „Eu cu Isa facem mai mult sport decât mami”