Într-un interviu pentru unica.ro, Oana Ioniță a mărturisit că a decis împreună cu fostul ei soț, Florin, ca cei doi copii pe care îi au împreună să fie separați, iar custodia va fi comună. Băiatul va locui cu tatăl lui, iar fata va locui în continuare cu mama.

„Custodia este comună. Isabel va locui la mine și Maxim, la Florin. El o să se mute. Vacanțele o să le petrecem împreună. Eu o să merg să îl iau de la școală, să îl ajut cu temele. El vine și îl duce la teatru, astfel încât să aibă un program ca și până acum, să nu simtă ei vreo diferență, de percepție, de iubire, de atașament”.

Întrebată dacă divorțul s-a pronunțat, Oana Ioniță a răspuns: „Trebuie să se pronunțe. Până la urmă am stabilit să facem la notar, dar s-a continuat și în tribunal. Ultima dată când ne-am întâlnit, la tribunal, a durat cinci minute. Ne-am văzut, am spus amândoi că suntem de acord, am semnat. Încercăm să fim niște părinți cât mai buni pentru copii, astfel încât să nu simtă povara despărțirii noastre”.

„În relația mea, ruptura a fost în etape”

Coregrafa și-a dat seama de anul trecut că nu mai funcționează căsnicia cu Florin. Au încercat să repare relația, însă nu au mai reușit să repare nimic. Oana Ioniță mărturisește că destrămarea căsniciei s-a produs treptat.

„Anul trecut. Am vorbit cumva amândoi. Știi cum e, fiecare cărămidă se construiește ca să iasă o construcție destul de mare. Când vine cutremurul, câteodată vine pe neașteptate, dar și destrămarea unei relații se poate întâmpla la fel, cum s-a produs și construcția. Din punctul meu de vedere, în relația mea, ruptura a fost în etape. Nu s-a întâmplat ceva ca să ne dea peste cap. În timp, fiecare și-a văzut altfel interesul și de viața lui”.

Momentan, Oana Ioniță și Florin locuiesc împreună, însă bărbatul va fi cel care se va muta. Fosta Bebelușă de la „Cronica Cârcotașilor” spune că momentan este devreme să se gândească la o altă relație, mai ales că stă sub același acoperiș cu tatăl copiilor.

„Asta nu ține de putere, trebuie să găsești o persoană care să fie pentru tine. Noi locuim încă împreună, până o să se mute Florin, așa că discutăm. Am văzut că în toți anii pe care i-am avut împreună, și în continuare, am fost foarte buni prieteni. Asta e important pentru copii și pentru noi, pentru viitor, să ne înțelegem. Chiar dacă el întâlnește pe cineva sau eu, important e să comunicăm pentru copii“.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Oana Ioniță și Florin s-au despărțit după 10 ani de relație

Oana Ioniță a fost cea care a anunțat despărțirea de Florin, printr-un mesaj postat pe Facebook, alături de care a atașat o fotografie cu cei doi copii ai săi. „La începutul acestui an am început procedura de divorț între mine și soțul meu. Decizia de a ne despărți a venit în urma diferențelor de viziune pe le avem asupra lucrurilor. Sperăm să trecem cât mai ușor și repede prin acest proces de separare. Îmi doresc să am parte de discreție pentru mine și familia mea, vă mulțumesc că sunteți alături de mine!”, a scris Oana Ioniță pe contul de Facebook.

„Nu ne-am mai înţeles”

Oana Ioniță a ținut să precizeze că nici pe plan profesional nu mai colaborează cu tatăl copiilor ei.

„Suntem la începutul divorţului. Am luat hotărârea la sfârşitul anului trecut şi vom aştepta să vedem cum se desfăşoară tot procesul. Detaliile vor fi analizate, iar hotărârile le va lua tribunalul. Noi am început divorţul, probabil se va continua cu custodia copilului, apoi traseul pe care îl are în mod normal un divorţ. Noi locuim împreună. Copiii locuiesc cu noi”, a mărturisit Oana Ioniță pentru Spynews.ro.

„Sperăm ca totul să se desfăşoare cât mai repede. Eu sper! Nu vorbesc în numele lui. E mai complicată situaţia, este vorba şi despre copiii, este vorba şi despre casă. La notar totul este mai rapid, într-adevăr, dacă este de comun acord. Trebuie să stabilească un tribunal custodia, orele de vizită, inclusiv când vine vorba despre casa pe care am cumpărat-o”, a adăugat vedeta.

Urmărește-ne pe Google News