Oana Lis este însărcinată, însă, în loc să se bucure de viitorul copil, aceasta are necazuri tot mai mari din cauza lui Viorel Lis. Vedeta a aflat șocată că soțul ei a început din nou să calce strâmb și să se întâlnească la ceas de seară cu alte domnișoare. Ba chiar uneia dintre ele i-ar fi oferit și un inel, după cum a declarat însuși Viorel Lis, spre disperarea consoartei.
„M-am întâlnit cu ea ca s-o ajut într-o problemă, dar n-am făcut nimic mai mult”, se apără fostul edil al Capitalei.
„Într-adevăr, i-am dat un inel pentru că este drăguță”, a continuat el la emisiunea „Acces direct”.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News