În urmă cu doi ani, Oana Lis a luat primele măsuri pentru a deveni mamă. Soția lui Viorel Lis a făcut o serie de documente pe care le-a și depus pentru a deveni părinte adoptator. Simte că anul 2022 va fi cel norocos, că acum va deveni mamă pentru prima dată.

„Am depus un dosar de adopție și simt că anul ăsta se va întâmpla să primesc un telefon magic. Eu am depus în București și e foarte complicat, că aici nu sunt așa mulți ca în zonele rurale. Eu sunt părinte adoptator, dar nu am copilul. E de doi ani depus dosarul. O să-l fac pe Viorel tătic, bunic. Am foarte multă iubire de oferit”, a declarat Oana Lis în emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Oana Lis: „O să construim împreună”

Soția fostului primar al Bucureștiului abia așteaptă marele moment, când va avea un copil. Spune că își dorește să îl învețe de toate, în multe domenii, să îi croiască un drum micuțului sau micuței. „Sunt o persoană care o să iubească foarte mult copilul. O să râdem împreună, o să construim împreună”, i-a mai spus Oana lui Cătălin Măruță.

Referitor la sexul copilului sau la alte trăsături, vedeta nu a făcut precizări, a spus doar că își dorește un copil mic. De ceva timp ea primește mesaje pentru a adopta, dar unele i se par mult prea îndrăznețe, de la copii majori chiar. „Să nu primesc acum mesaje de la copii de 18, 19 ani. Vreau un copil mic. Zice să-l adopt, că moare moșul… Unele mesaje nu pot să le zic. Primesc tot felul de mesaje. Nu pot să înțeleg cum poți să spui că iubești o persoană pe care nu ai văzut-o niciodată”, a mai spus Oana Lis la PRO TV.

„Dacă mă îmbogățeam, nu stăteam în cămăruța asta”

Recent au apărut imagini din apartamentul în care locuiesc Oana și Viorel Lis. În urmă cu câțiva ani, Oana și Viorel Lis s-au mutat în casă nouă. Nu este vorba despre vreo vilă de lux, ci despre un apartament modest din București. Locuința are trei camere, o bucătărie spațioasă, baie. Vedeta și-a arătat casa într-un reportaj pentru emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D. „L-am cumpărat acum câțiva ani, dar nu l-am terminat de amenajat, de decorat, știi cum sunt femeile”, a declarat Oana Lis.

În sufragerie, acolo unde au un televizor generos și o canapea confortabilă, soții Lis au cumpărat mai multe icoane pe care le-au pus la loc de cinste.

 
 

Urmărește-ne pe Google News