După ședința foto la care a mers cu ispita Deni Mariș, iubitul Biancăi Giurcă s-a retras în camera lui.
„Eu am fost foarte deschisă către ceva mai mult cu el. Dar în momentul în care am început să îi sesizez defectele, și defectul cel mare e că îi plac femeile mai mult decât e normal, cred eu, atunci îmi fac rolul de ispită în speranța că îi fac Biancăi un bine și o să vadă și o să înțeleagă cum stau lucrurile”, a zis Oana Monea la testimonial, potrivit Antena 1.
„Chestia asta nu prea mi-a plăcut, nu mă așteptam așa de la Oana, chiar dacă noi… Eu am fost foarte deschis față de ea.
Am încercat să ies cât mai repede din cameră, adică să ieșim amândoi. Putem discuta și în altă parte și nu suntem încă în momentul în care să petrecem timp în cameră la mine. Nu văd rostul, deocamdată”, a zis el la testimonial.
În cele din urmă, el a discutat cu ispita Oana Monea și a făcut o mărturisire neașteptată. „Îmi doresc să văd dacă pot să simt mai mult decât o simplă atracție pentru cineva. Chestia asta chiar îmi doresc să văd. Dacă pot să simt niște lucruri atunci înseamnă că la mine în relație nu sunt în regulă anumite lucruri”, a fost confesiunea pe care a făcut-o Marius Moise în dialogul cu Oana Monea.
„Dacă te simți mai mult atras de unde din fete…”, a fost replica ispitei. „Nu pot să renunț la o relație doar pentru că te simți atras. Adică atras fizic mă simt de voi cu care am ieșit până acum.
Dar m-aș vedea renunțând la relație dacă aș simți ceva mai mult, adică să fie ceva destul de puternic, atunci m-aș vedea. Așa… O relație e o relație, mai ales dacă e o persoană care vrea ceva cu tine și te acceptă cu anumite greșeli”, a continuat concurentul.
TZTZ • 14.07.2023, 15:06
Evenimentul acestei veri...Sa punem de o sarbatoare in calendar...sa pice neaparat Joi sa punem si de o punte mai ales ca in Iulie nu avem nici o sarbatoare...