Oana Mizil se consideră o femeie pe deplin împlinită de când este mamă. Micuţa Maria îi ocupă tot timpul şi a devenit, de când s-a născut, cea mai mare bucurie pentru ea şi pentru Marian Vanghelie.

Invitată în emisiunea lui Teo, Oana a venit împreună cu fetiţa ei, fiind pentru prima dată când şi-a făcut curaj şi a luat-o cu ea la TV.

„Nu am avut emoţii nici când am candidat prima oară ca deputat cum am acum. Ne dorim încă un copil, dar nu sunt însărcinată. Eu întotdeauna am spus că vreau 3 copii. Nu mai am timp de mine, îi dedic ei tot timpul. Îi fac mâncare proaspătă zilnic, alerg prin toate pieţele unde găsesc produse româneşti. E greu cu un copil, mai ales că eu nu mai sunt tânără. Când eşti tânăr eşti mai inconştient”, a declarat Oana, la Kanal D.

Oana a încercat ani la rând să rămână însărcinată şi a reuşit doar după ce urmat sfaturile unui preot. Foarte credincioasă, iubita lui Marian Vanghelie şi-a pus toate speranţele în Dumnezeu, iar minunea s-a produs mult mai repede decât ar fi crezut.

„Eu am avut-o pe Maria prin foarte multă rugă. Am avut un acatist, de la un preot, un acatist foarte greu: cam cinci ore pe zi de rugăciune, în genunchi, 40 de zile fără întrerupere. În septembrie am făcut acatistul, în decembrie am rămas gravidă, după 14 ani de încercări, 8 fertilizări în vitro, sarcini pierdute. Cu Maria nu am avut nimic, am făcut şi sport fără probleme”, a mai povestit Oana Mizil.

Urmărește-ne pe Google News