„Mi-am dorit un copil întotdeauna. În continuare sunt o femeie optimistă şi consider că un copil îţi este dat atunci când iubeşti”, a mai spus Oana.

Şi cum partenera primarului este o persoană credincioasă, ea a simţit nevoia ca relaţia lor să fie binecuvântată şi de o faţă bisericească. Pentru aceasta fosta social-democrată a mărturisit că luni-noapte a fost la un călugăr pentru spovedanie şi a primit binecuvântarea acestuia pentru tot ce are în plan, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională.
Vanghelie vorbește deschis despre idila cu Oana Niculescu- Mizil

La cei 37 de ani pe care îi are, Oana Niculescu-Mizil îşi doreşte cu disperare un moştenitor, mai ales că, în trecut, ea a trecut printr-o dramă. „Am suferit o tragedie, am avut un copil, dar nu am avut şansa să-l ţin”.

Dar până a-şi vedea visele împlinite, Oana Niculescu-Mizil trebuie mai întâi să divorţeze de actualul ei soţ, Jamil Tohme, pentru a putea merge din nou la altar alături de iubitul ei, Marian Vanghelie.
Doamna şi vagabondul. Ea, masterandă. El, absolvent de liceu la 33 de ani. Iată povestea lor incredibilă de dragoste!
Cei doi au recunoscut că formează un cuplu, la jumătatea lunii ianuarie,  după ce au fost surprinși în ipostaze tandre, în inima Alipilor francezi. Cei doi și-au asumat relația care dacă, oficial, Vanghelie forma un cuplu de mai bine de 20 de ani cu Charlotte, împreună cu care are un fiu, pe nume Alexandru, iar Oana este căsătorită cu omul de afaceri libanez Jamil Tohme, cu care s-a cuplat în 1997.
Citeşte şi: Ce au în comun Vanghelie, Ponta şi Antonescu? S-au îndrăgostit de colegele lor

 
 

Urmărește-ne pe Google News