Recent, Oana a adăugat o fotografie în care apare în sala de fitness, după antrenamente.

Mai mult, a mărturisit ea, a ajuns să poarte mărimea S la pantaloni, iar la unele perechi, mărimea S este un pic cam mare.  “Mărimea S și deja largi”, le-a împărtășit artista fanilor de pe Instagram.

Oana Radu a împărtășit cu fanii secretele dietei sale: “Lumea m-a acuzat că mi-am operat stomacul și singura dovadă pe care aș putea să o aduc este un ecograf care să ateste că nu mi-am operat stomacul, însă nu cred că ar fi potrivit pentru un artist să vină să facă asta la o emisiune TV.

Pentru cei care cred că am reușit printr-un stil de viață sănătos și vor să-mi urmeze exemplul, o să vă zic 5 reguli pe care, dacă le aplică, vor pierde în greutate:

1. Schimbarea alimentației. Adică renunțarea complet la făinoasele
albe, la tot ce conține grăsime sau prăjeli, la zahăr, adică dulciuri, sucuri.

2. Fără pic de mâncare după ora 18:00. E o regulă foarte
importantă pe care eu am aplicat-o și în perioada de menținere

3. Nu există cheat day. Adică ziua în care poți mânca orice se află doar în etapa în care s-a ajuns la o greutate și se ține dietă 6 zile pe săptămână, a 7-a zi se mănâncă orice.

Până nu se slăbește, nici nu trebuie adusă în discuție. Degeaba te chinui să faci eforturi, dacă într-o zi mănânci cât ai mâncat toată săptămâna.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

4. Sportul are o mare importanță. Pentru cei mai grăsuți, în
această perioadă de dietă pielea se va lăsa și vor ajunge să-și opereze
brațele, picioarele, pentru a înlătura surplusul de piele. Sportul ajută să ne
tonifiem.

5. Nu se asociază niciodată carbohidrații cu proteinele. Trebuie să renunțăm la făinoase, dar dacă nu se poate, putem mânca din când în când orez sau paste din orez”, a dezvăluit Oana Radu, potrivit VIVA!

 
 

Urmărește-ne pe Google News