Oana Radu a trecut printr-una dintre cele mai dificile perioade din viața sa în vara acestui an, când iubitul ei, Alin, a fost atacat în scara blocului în care a crescut, din Craiova. Un vecin a aruncat cu benzină pe Alin și i-a dat foc. Alin a murit în data de 7 septembrie.

Invitată la emisiunea Xtra Night Show, de la Antena 1, Oana Radu a făcut destăinuiri tulburătoare despre moartea iubitului ei. Ea a explicat că mama lui Alin a încercat să-l ajute pe acesta, însă nu s-a putut.

Oana Radu: „Mama lui a încercat să-l stingă, dar nu s-a putut”

„Nu știu dacă îl urmărea de mult timp sau nu (n.r. cel care l-a atacat pe iubitul ei). Mi-e foarte greu să vorbesc despre subiectul acesta. Mama lui era sus în apartament, a auzit o explozie în scara blocului, a coborât și l-a văzut și cam asta e. A încercat să-l stingă, dar nu s-a putut. 25 de zile noi am sperat că va fi OK. Însă nu s-a întâmplat așa.

De trecut peste un astfel de eveniment nu treci niciodată. După 5-6 zile de când el era în spital – în care nu mâncam, nu mergeam acasă, eram mereu la spitalul Floreasca, am zis ce ar trebui să fac pentru viața mea. M-am mobilizat atunci și am decis că vreau să slăbesc”, a povestit Oana Radu, potrivit a1.ro.

Oana Radu a vorbit și despre agresorul lui Alin, care a fost prins.

„N-am avut nici un cuvânt de spus în nici un moment și sincer nici nu vreau. Eu sunt un om atât de bun încât nu vreau răul nimănui. Vreau să meargă la închisoare, nu să moară”, a mai spus Oana Radu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News