Totuși, topirea rapidă kilogramelor i-a provocat Oanei o altă problemă: sâni lăsați și piele în exces pe brațe și a decis să își rezolve această problemă pe cale chirurgicală. Ea a trecut printr-o operaţie de 6 ore, timp în care medicii s-au ocupat de aspectele care o deranjau cel mai mult pe pacientă. Mai exact, i-au îndepărtat surplusul de piele de pe sâni şi de pe mâini, şi i-au pus silicoane.
Cu toate că este mulțumită de rezultat, Oana a trecut prin momente dificile, în clinica privată în care a fost internată, după ce asistentele i-au administrat un medicament care i-a provocat reacții adverse.
”După operație, m-am simțit ca după o anestezie de 7 ore. Doctorul mi-a spus că este normal să am o stare de somnolență, dar nu am crezut că poate fi atât de puternică. Voiam să deschid ochii și nu reușeam. M-am trezit pe la 3 noaptea, apoi dimineața mi s-a facut foarte greață. Asistentele mi-au dat o pastilă pentru greață și avut reacții adverse de la acel medicament. Ochii mi s-au dat peste cap, mi s-au blocat mușchii, tremuram… Mi s-a administrat imediat ceva de somn și mi-a trecut. Mama s-a speriat foarte tare. M-am operat fiindcă e foarte greu să duci o viață plină de complexe. Eu nu purtam tricou sau maiou din cauza brațelor”, a declarat Oana Radu, la Antena 1.