Chiar dacă este fiica fostului premier al României, Oana Roman a refuzat să intre în politică, deși propunerile au fost numeroase. Vedeta a mărturisit că acest domeniu nu este pentru ea și nu ar putea să facă parte din această lume, pentru că nu știe să fie diplomată și se enervează destul de repede. Fiica lui Petre Roman consideră că în politică trebuie să faci multe compromisuri.
„S-au gândit alții să-mi propună lucrurile astea, numai că eu întotdeauna am refuzat. Unu, pentru că nu m-am regăsit niciodată prea bine în niciun partid și doi, pentru că eu nu sunt făcută pentru politică, pentru că eu nu știu să tac, nu prea știu să fiu diplomată, mă cam enervez și când faci politică nu prea e bine să fii așa. Deci nu cred că aș avea foarte mare succes, mai ales că în politică în România trebuie să faci foarte multe compromisuri și eu nu sunt decât cu munca. Pe mine mă interesează doar să fac lucruri și la noi în politică, din păcate, nu prea se fac multe lucruri… mă rog, nu prea se fac lucruri pentru oameni. Politica înseamnă să te pui în slujba oamenilor și atât. La noi lucrurile nu sunt chiar așa și de asta am evitat întotdeauna”, a declarat Oana Roman, pentru „Xtra Night Show”.
Oana Roman îi ia apărarea tatălui ei, Petre Roman
Oana Roman a primit de-a lungul timpului mai multe mesaje răutăcioase despre tatăl ei, iar ea i-a luat întotdeauna apărarea. În urmă cu câteva luni, vedeta a făcut dezvăluiri și despre momentul divorțului părinților ei.
„«Dacă nu fura tatăl tău cu 10 mâini, era traficul bun», așa a zis soțul meu când te-a auzit”, i-a scris o femeie Oanei Roman pe Instagram. După ce a citit mesajul, fiica lui Petre Roman a răbufnit și a dat detalii despre divorțul părinților ei. Oana Roman a spus că după despărțirea tatălui ei de mama sa, acesta nu a avut unde să locuiască, pentru că nu avea bani să își cumpere o casă. Mioara și Petre Roman au divorțat în anul 2007, după o căsnicie de peste 30 de ani.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Fostul politician și-a cumpărat casa în care locuiește și în prezent cu bani pe care i-a luat cu împrumut. Oana Roman a vrut să sublinieze că tatăl ei nu a furat și nu a avut nici o situație financiară prea strălucită.
„El are prea mult bun simț și nu știe să răspundă la mizerii”
„Vreau să vă spun un lucru… pe care să-l aflați de la mine. Atât de mult a furat tata cu 10 mâini încât în momentul în care a divorțat de mama nu avea unde să stea la propriu, adică nu avea o casă. A stat la apartamentul unui prieten, după care și-a cumpărat o casă cu bani pe care i-a luat cu împrumut. Atât de mult a furat tata! Acesta e adevărul. Cu mama oricum stătea în chirie. În acest moment, el stă în aceeași casă, iar eu stau într-o casă cam de două ori jumătate mai mare decât a lui. Nu mi-a dat nimic de când am început să muncesc și să-mi câștig banii singură, pentru că așa era normal ca eu să îmi văd de viața mea și să trăiesc din munca mea. Terminați cu legendele astea, că deja e penibilă treaba. Unele lucruri trebuie să le bag în seamă și să răspund”, a scris Oana Roman pe Instagram.
„El are prea mult bun simț și nu știe să răspundă la mizerii, dar eu pot face asta pentru el și pentru noi. Dacă tata nu a spus destul de răspicat lucruri și nu a combătut minciunile manipulate despre el, eu o să fac asta”, mai spunea vedeta.