Divorțul dintre Ilie Năstase și Ioana Simion i-a surprins pe apropoiați, care așteptau nunta anunțată recent de fostul tenismen. Din păcate, la un an de la cununia civilă, cei doi au decis să o ia pe drumuri separate. Oana Roman a făcut primele declarații despre cei doi și despre motivul pentru care aceștia au ajuns la separare.
„Eu îl iubesc foarte mult pe Ilie Năstase, am crescut cu el. Este un geniu copil, un copil rămas în trecut. Îmi par rău că i se întâmplă asta. El nu merită. Atunci când era cu Brigitte, am încercat să îi determin să nu divorțeze. Ei făceau un cuplu frumos.
Ea a fost o mâna de fier, care i-a pus pe picioare toate afacerile. Mă doare să văd asta. El nu merită. Este un copil rebel și nebun, care nu ține cont de norme. De asta nu reușește să rămână cu cineva. Poate ea își dorește mai multă liniște.
El nu este așa. Nu are răbdare. Nu este ușor să trăiești cu stilul lui. Este puțin greu să stai lângă el. Ioana este o femeie mai așezată. El are un caracter altfel, nu a fost vorba despre diferența de vârstă între ei”, a declarat Oana Român la Vorbește Lumea.