Oana Roman a plecat pentru câteva zile la mare, singură, pentru că și-a dorit să se relaxeze și să își adune gândurile. Vedeta și-a obișnuit fanii să fie mereu în compania fiicei sale, însă de data aceasta Isabela nu și-a însoțit mama. Mulți au crezut că fetița este cu tatăl ei, însă fiica lui Petre Roman a ținut să lămurească acest aspect.

Se pare că Marius Elisei își vede fiica extrem de rar, cam o dată la câteva luni, iar atunci când se întâlnesc nu ar petrece mai mult de două ore împreună. Oana Roman a mărturisit că fostul soț spune că nu are suficient timp pentru a sta cu Isabela.

„M-ați întrebat de Isabela. Isabela nu este cu mine, dar nici cu tatăl ei. M-ați întrebat și nu, nu este cu el. Ea este la o prietenă de-ale ei și este ziua acestei fetițe și stă la ea în acest weekend. Isa este deja mare și această fetiță e foarte drăguță. Nu este la tatăl ei, pentru că nu se vede cu tatăl ei decât cam două ore, o dată la câteva luni, pentru că mai mult n-are el timp. Nu a stat deloc cu el peste noapte și nici nu l-a văzut mai mult de două ore”, a spus Oana Roman pe una dintre rețelele de socializare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit oficial în toamna anului trecut, iar la scurt timp bărbatul și-a refăcut viața. În prezent, fostul soț al vedetei locuiește în casa iubitei sale și este șofer la o firmă de taxi.

Cât de afectată este fiica Oanei Roman de lipsa tatălui ei

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărtit în urmă cu un an, iar fiica lor, Isabela, a simțit lipsa tatălui, pe care l-a văzut destul de rar. Acum, vedeta a explicat pe contul de socializare despre cum o ajută pe fiica ei să treacă mai ușor peste această perioadă.

De când Oana Roman și Marius Elisei s-au despărtit, fiica lor, Isabela, petrece mai puțin timp cu tatăl ei. „Zilele trecute am avut o discuție cu Isa despre ură.

E mică, a trecut prin multe traume, îi e încă greu să se echilibreze emoțional și-mi vorbea despre ură care la ea e, de fapt, o frustrare, o neputință de a înțelege abandonul de părinte, dar și moartea, răutatea unora sau indiferența altora în raport cu ea. I-am explicat că ura este ceva ce te apasă pe tine, cel care o simți și nu afectează deloc persoana față de care simți acest sentiment”, a scris ea pe InstaStory.

„I-am explicat că și mie mi-au greșit mulți, mi-au greșit grav, dar nu îi urăsc, pentru că nu vreau să mă împovărez cu asta. Îi ignor sau îi țin departe, mă rezum la un salut sau poate nici atât. Nu urăsc pe nimeni și asta îmi dă putere asupra mea și asupra lor.

Ura doar te împovărează, dar nu ajută la nimic. Încercați să nu urâți pe nimeni, oricât rău v-ar face. Ignoranța este cea mai eficientă armă. A ignora total pe cei care îți greșesc, a nu îi lua în seamă, a continua să trăiești imperturbabil este cea mai cumplită pedeapsă pentru ei”, a mai adăugat aceasta.

Urmărește-ne pe Google News