De când s-a născut Izabela, Mioara Roman a urmat tradiția mamei sale, aceea de a oferi nepoților obiecte care nu-și pierd niciodată valoarea, așa că periodic i-a dat diverse obiecte din argint sau alt piese de artă. Această tradiție este în familia lor de ani buni, Oana Roman fiind una dintre norocoasele care au acasă tacâmuri din argint masiv. „Avem deja piese de valoare. Zestrea este asigurată. Am primit de la bunica mea și de la mătușa mea, de la sora mamei mele. Am serviciu de tacâmuri din argint masiv, am multă argintărie pe care o am de la bunica mea, de la mama. Am mobilă pe care am moștenit-o de la bunica mea, adică am ceva piese bine așezate acolo pentru ea. De altfel Izabela de mică, de când a început să mănânce cu lingurița, mănâncă dintr-o linguriță din argint pentru că e mult mai sănătos. În sensul în care nu atrage la fel microbii, nu se oxidează și așa mai departe. Deci nu este o chestie de fiță, e o chestie de sănătate până la urmă”, ne-a mărturisit Oana.
Oana Roman a strâns zestre pentru fiica ei, moștenire de familie
Din păcate, Oana se declară neputincioasă în momentul de față pentru a duce mai depaete această tradiție. Vremurile actuale nu-i permit fiicei lui Petre Roman să aciziționeze piese atât de valoroase asemenea celor pe care le-a moștenit de la mama și bunica ei. „Trebuie să am și bani pentru asta. Nu prea am avut eu așa mulți bani ca să-i investesc în astfel de lucruri. Eu cred că cea mai sigură investiție sunt diamantele pentru că ele nu-și pierd niciodată valoarea, poți să le iei cu tine oriunde, nu e ca o casă sau ca un teren pe care trebuie să-l vinzi și să iei banii. Diamantele și aurul. Mai nou, se pare că gențile Hermes Birkin au o valoare mai mare decât aurul și că își multiplică valoarea de la un an la celălalt. N-am bani încă de așa ceva și nu am bani în general ca să-mi permit să cumpăr diamante valoroase sau eu știu ce. Am moștenit din familie câteva obiecte de genul ăsta și le păstrez cu sfințenie”, ne-a mai spus Oana Roman.
VIDEO: Cosmin Nistor
FOTO: Dumitru Angelescu
CITEȘTE ȘI:
VIDEO EXCLUSIV/Gianina Corondan vrea să se reprofileze. „Poate mă fac bucătar, cofetar sau, de ce nu, barman”