Oana Roman a dat detalii despre organizarea nunții lui Brigitte Sfăt cu Florin Pastramă pentru okmagazine.ro.

„Această nuntă va fi, practic, un reality show, care a început să fie filmat de vreo două săptămâni şi, cum eu sunt cea care mă ocup de tot ce înseamnă partea de organizare, de locaţie – Magic Place, de promovarea căreia mă ocup – tot ce ţine de petrecere sunt implicată şi eu.

Avem încontinuu filmări, am ales locaţia, am făcut degustarea de meniu, le-am ales camerele în care vor sta, am stabilit locul în care va fi cununia religioasă (va fi tot acolo, pe pajişte), am ales trupa care va cânta, candy-barul…

Şi acum urmează să facem degustarea tortului, repetiţiile pentru dansul mirilor. Suntem în pregătiri intense şi, practic, la două zile ne vedem să mai facem câte ceva”, a detaliat Oana Roman.


Citește și:

INTERVIU EXCLUSIV | Din Drumul Taberei, primar în Germania! Octavian Ursu le dă sfaturi politicienilor români: „Să fie corecți și harnici. Să-și câștige respectul în țară, dacă vor respect în afară”

Urmărește-ne pe Google News