Invitată în podcastul lui Jorge, Oana Roman a fost întrebată direct dacă încă îl mai iubește sau nu pe Marius Elisei. Vedeta a spus că da, dar a ținut neapărat să facă și câteva lămuriri.
„O să-l iubesc toată viață pentru că este tatăl copilului meu și am să-l iubesc și am să-l respect toată viața”, a declarat Oana Roman la podcastul „Vorba lu Jorge”.
Oana Roman: „Eu sper totuși să reușim să avem o relație cât se poate de civilizată pentru acest copil”
Chiar dacă și-au aruncat multe cuvinte dure în presă după ce au anunțat despărțirea, Oana Roman spune că însă are sentimente frumoase față de Marius Elisei, tatăl fiicei sale. „Il iubesc în sensul în care am trăit zece ani împreună. Nu pot să spun că îl urăsc, sub nicio formă!
Am trăit zece ani împreună, avem un copil împreună, eu am niște sentimente frumoase față de el pentru că eu așa consider că e normal”, a declarat vedeta.
Și a continuat: „Eu sper totuși să reușim să avem o relație cât se poate de civilizată pentru acest copil, pentru că este un copil absolut senzațional, și este lucrul pe care eu i-l spun tot timpul: «Haide să ne înțelegem, haide să petreci timp cu ea, să putem chiar să petrecem timp amândoi cu ea din când în când ca să nu simtă ruptura». Dar asta nu înseamnă că noi doi mai suntem un cuplu, nu înseamnă că noi dom trăim împreună, asta e un lucru care nu se va mai întâmpla. Fără îndoială!
Nici nu putem să ne batem în vorbe mereu. Eu am zis doar că era foarte gelos și că ar trebui să pun punct mai ales din cauza asta. Nu știu de ce era gelos, întrebați-l pe el”.
Fiica Oanei Roman și a lui Marius Elisei merge la psiholog
Oana Roman consideră că Isabela, fiica ei și a lui Marius, e dezechilibrată emoțional după despărțirea părinților. Chiar micuța a cerut să meargă la psiholog.
„Isa merge la psiholog și ea a cerut să meargă acolo. Pentru că eu am mai avut niște tentative și când s-a produs prima ruptură. Și am dus-o la o fată care este foarte deșteaptă și eu i-am spus Isei că mergem la cineva cu care o să facă dezvoltare personală.
Ea a făcut asta și la grădiniță și la after și știe ce înseamnă. I-a plăcut mult de ea, și acum Isa a cerut să mai meargă la psiholog, la Ana. I-am spus că ce vorbește acolo rămâne doar între ele două, că Ana nu are voie să povestească altora, nici mie nu îmi spune decât dacă e ceva alarmant. (…) Isa merge o dată pe săptămână să vorbească cu ea pentru că e foarte dezechilibrată emoțional și eu fac tot ce pot ca să fie bine”, a adăugat Oana Roman.
Ce a declarat Marius Elisei după despărțirea de Oana Roman
Vedeta a anunțat despărțirea la începutul anului, iar el a confirmat. „Da, este adevărat! E treaba noastră ce s-a întâmplat, cert e că nu mai suntem împreună și nu mai vreau să am legătură cu această fată. Nu mai locuiesc cu ea. E treaba noastră cum vom face cu fetița. Detaliile interioare trebuie să rămână în interior, nu trebuie să fie făcut public totul”, a spus Marius Elisei pentru Spynews.ro.
El susține că și-a dorit mult această familie cu Oana Roman, însă nu au reușit să se înțeleagă, astfel că decizia cea mai bună a fost despărțirea. „Nu ne mai înțelegeam de multă vreme. Eu mi-am dorit această familie cu toată puterea, dar dacă nu ai cu cine să-ți faci o familie, nu ai.“