În ultimele zile, Oana Zăvoranu a lansat mai multe atacuri în mediul virtual, ce au ca țintă persoane cunoscut de din showbiz. Printre acestea s-a numărat și Oana Roman, care, deși a fost jignită, a preferat să nu îi dea replica vedetei. Acum însă, un lucru a deranjat-o enorm și este decisă să acționeze pe cale legală.
Gestul decisiv a fost când Oana Zăvoranu a postat, recent, pe rețelele de socializare o fotografie cu Iza, fetița Oanei Roman, care face vloguri în mediul online.
Vizibil deranjată de acest lucru, controversata brunetă a rugat-o pe cea mică să se lase de meserie, căci, destul mama sa (n.r. – Oana Roman) “nu știe de capul ei”.
La scurt timp, Oana Roman a reacționat și a postat pe un grup de Facebook un mesaj în care cerea ajutorul apropiaților săi.
“Dragilor, azi o excepție cu acordul adminilor. Vă rog, am nevoie de un sfat juridic beton pentru a face plângere și orice altă cale legală există pentru a trage la răspundere o persoană care a furat poza cu copilul meu, fără acordul meu, și a denigrat acest copil public pe rețelele sociale.
Atâta timp cât atacurile au fost la adresa mea nu am reacționat pentru a intra în conflict cu un om cu grave probleme psihice, dar atacul la adresa copilului meu și al oricărui copil este de neacceptat pentru oricine”, a scris Oana Roman pe Facebook.
Invitată zilele trecute în emisiunea lui Cătălin Măruță, Oana Roman a fost provocată să o caracterizeze pe Oana Zăvoranu în trei cuvinte: „E deșteaptă, mult prea agresivă și brânză bună în cel mai prost burduf de câine!”.