Oana Roman este astăzi căsătorită cu Marius Elisei, împreună cu care aare o fetiță, Maria Isabela. Însă, în trecut, ea s-a iubit, timp de șapte ani, cu dansatorul Cornel Păsat.

Recent, Cornel Păsat a fost deranjat de o declarație făcută de fosta lui iubită, care a explicat că motivul despărțirii lor a fost faptul că el își dorea copil, iar ea nu, la acea vreme.

„Și-a dorit foarte mult un copil, eu atunci nu. Și ăsta a fost motivul pentru care, până la urmă, ne-am despărțit. motivul pentru care el a căutat o altă viață. Din păcate pentru el, nu și-a împlinit acest vis nici astăzi”, a afirmat Oana Roman la emisiunea realizată de Dan Capatos la Antena 1.

„Am rămas surprins și consider că a fost total deplasată. Nu se justifică comportamentul ei. Eu dintotdeauna mi-am dorit să am o familie, dar nu văd de ce a trebuit să declare ea ce a declarat. O să vină și un copil în viața mea, atunci când o să vrea Dumnezeu. Oana ar trebui să își vadă de familia ei și de problemele ei că sunt mult mai grave decât ale mele”, a venit și răspunsul lui Cornel Păsat.

Oana Roman îi dă replica fostului iubit, Cornel Păsat: „Să o facă pe pielea lui”

 

Invitată la emisiunea lui Dan Capatos, de la Antena 1, Oana Roman a ținut să lămurească lucrurile.

„Eu nu l-am atact pe el în niciun fel. dacă el simte nevoia să mă atace pe mine acum, probabil că a fost ațâțat de cineva. Nu înțeleg. Eu nu l-am atacat cu nimic. N-am vorbit cu el. Eu nici măcar nu am discutat nimic despre soția lui. Eu am spus că, din păcate, încă nu are un copil, și îmi pare foarte rău, pentru că știu că își dorește lucrul acesta. nu văd lucrul ăsta ca pe un atac. Mi se pare un lucru de bun simț.

Eu nu l-am atacat, eu nu am vorbit urât despre el niciodată. dacă el s-a apucat să dea asemenea declarații. Am decis să nu ne atacăm când ne-am despărțit. dacă el a dat aceste declarații, consider că mă atacă destul de urât și nu cred că e cazul. Lansează o discuție care nu își are rostul. dacă dorește să apară la televizor, și mă gândesc că ăsta a fost unul dintre motive, n-are decât, dar să o facă pe pielea lui”, a declarat vedeta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News