În vârstă de 48 de ani, Oana Roman suferă de când și-a pierdut mama. Avea o relație foarte bună cu Mioara Roman, pe care a lăudat-o mereu pentru exemplul pe care i l-a dat atât în ceea ce privește cariera, cât și viața personală. Mama îi era cea mai bună prietenă, ei îi povestea prin tot ce trece, de la ea primea sfaturi.
În primăvară însă, Mioara Roman s-a stins din viață, iar Oana îi duce dorul. Merge des la mormântul ei, însă nu mai primește sfaturile de care are atâta nevoie. Acum, într-o postare pe Instagram, cu sinceritate, Oana Roman a vorbit despre cât de mult îi duce dorul mamei sale.
„Îmi e dor de mă doare fizic de discuțiile cu mama. Discuțiile cu ea mi-au ghidat întreaga viață, și întreaga gândire. Nu mai am cu cine vorbi așa cum vorbeam cu ea. Nu mai am de la cine învăța ce învățam de la ea. Ce binecuvântare a fost mama.
De fiecare dată când trebuie să iau o decizie sau să dezbat un subiect, sau să cer o părere, mă gândesc la ea. Și ea nu are cum să mai răspundă. Nu cunosc un om mai erudit și mai plin de informații cum era ea. Îmi lipsește enorm. Îmi lipsește să-mi spună noapte bună, să o mângâi, să o aud, să o simt. E tare greu. Foarte greu”, a scris Oana Roman, pe InstaStory. În schimb, de când Mioara Roman a murit, Oana e mai apropiată de Petre Roman, tatăl ei.
Ce relație are acum Oana Roman cu tatăl ei, Petre Roman
În anul 2007, Petre Roman și Mioara Roman au divorțat. Fostul premier al României și-a întemeiat imediat o familie alături de Silvia Chifiriuc, cu care are și un băiețel. După separarea părinților, fiica Oana a recunoscut că a suferit mult, mai ales că nu l-a mai avut pe tatăl ei aproape.
În diferite interviuri vedeta a mărturisit că suferă că tatăl s-a depărtat de ea, că nu țin legătura și că vorbesc foarte rar. Acum, la câteva luni de la moartea Mioarei Roman, relația lor s-a schimbat. Oana Roman spune că Petre Roman o sună des, că se interesează de viața ei. „Tata e mai prezent și mai atent, mai implicat cumva și asta mă bucură foarte tare. El pe mine mă sună, vorbim foarte des, dar mi-aș dori să fie și fizic prezent mai mult în viața Izei (n.r. – fetița ei), da”, a spus ea într-un interviu pentru Cancan.
La priveghiul Mioarei Roman, Petre Roman nu a lipsit, i-a dus și un omagiu fostei lui soții, un buchet de flori albe. „Oana și Catinca s-au bucurat foarte mult că a reușit să vină (n.r. – Petre Roman). Au plâns, s-au îmbrățișat, a fost un moment unic. Capacul este închis. Ea este foarte frumoasă. Domnul Petre Roman nu știa dacă se se uite, să nu se uite, să o privească, și a hotărât ca în acest moment să nu se uite.
Se vedea că e un moment greu pentru dânsul. Așteaptă momentul ca probabil mâine să o vadă, nu cred că era pregătit pentru asta”, a spus Gabriela Lucuțar, cea care s-a ocupat de funeraliile Mioarei Roman, pentru Antena 3.