Oana Roman împrumută bani de la prieteni și recunoaște că este de la o extremă la alta. Sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, la Antena 1, Adina de la Heaven şi Glance, Giulia Anghelescu şi Vlad Huidu, Oana Roman şi Marius Elisei vor face tot posibilul pentru a demonstra că sunt cuplul perfect al României, 100% compatibili şi, totodată, le vor împărtăşi telespectatorilor din secretele unei căsnicii fericite, dar nu vor rata nici ocazia să se tachineze din când în când.
Oana Roman împrumută bani de la prieteniatunci când este nevoită să o facă
Puşi faţă în faţă cu întrebarea „Cine e mai materialist dintre voi doi?”, Oana Roman nu s-a sfiit să declare: „Niciodată nu am fost în stare să pun bani deoparte, nici atunci când câştigam foarte mulţi bani. M-am trezit la un moment dat că nu mai aveam nici un ban. Eu sunt la extreme: ori n-am nimic şi mă împrumut de la prieteni şi îmi amanetez bijuteriile ca să trăiesc aşa cum vreau eu, ori am foarte mulţi bani şi îi cheltui! Consider că viaţa trebuie trăită şi nu înţeleg oamenii ăia care toată viaţa pun deoparte!”, a povestit Oana. Marius s-a grăbit imediat să completeze: „Dacă avem bani şi nu îi dau cat vrea ea să cheltuie în ziua aia, atunci să vezi scandal!”. Recent, Oana Roman a fost internată în spital, din cauza unor probleme de sănătate.