„Nu-mi dau seama dacă în seara aia, într-un moment de disperare, s-a dus să facă chestia asta sau cineva i-a sugerat. Rezultatul a fost unul prost. Și pentru el, și pentru ea.

Pepe nu avea de unde să știe de plecarea ei la munte, pentru că nu mai locuiau împreună. Eu cred că, cumva, toți în viața asta avem și ducem o cruce. Cred că asta e crucea lui”, a declarat Oana Roman la Antena Stars, potrivit VIVA!

„Nu cred că el și-a dorit să se ajungă la un conflict de genul ăsta. Nu știu dacă acest ordin de restricție a avut alt scop ascuns, pentru că, cu siguranță, el nu este un pericol, cel puțin pentru copii.

Acel ordin a fost relativ la copii și mi s-a părut ciudat. Orice ar putea fi pe lumea asta, dar nu un pericol pentru copii”, a mai spus vedeta.

Oana Roman a mărturisit că Pepe pentru ea este ca un frate.

„Eu toată viața mea mi-am dorit o familie mare și, mai ales, am visat să am un frate, pentru că eu am doar o soră, care este mult mai mare decât mine. Nu am avut o relație apropiată. Dumnezeu mi-a dat frate care nu este de sânge, dar este mai mult decât atât.

Pepe este fratele meu, ca și cum ar fi sânge din sângele meu și-l iubesc ca pe fratele meu, cu toată ființa mea”, a declarat Oana Roman.

Vedeta a vorbit întotdeauna frumos despre Pepe și despre familia lui.

„Sunt oameni care au încercat să abereze și să insinueze că eu aș vrea să am o relație cu el, niște lucruri atât de strigătoare la cer. A fost lângă mine în cele mai grele momente din viața mea.

Eu în cele mai grele clipe din viața lui am fost lângă el și l-am susținut fără să-mi ceară”, a mai spus fiica lui Petre Roman.

Urmărește-ne pe Google News