Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit la începutul acestui an, iar de când au anunțat că au pus capăt relației care a durat 10 ani, cei doi și-au aruncat regulat cuvinte grele în mediul online. S-au jignit, și-au făcut multe acuzații, însă într-un final, au decis să încheie conflictul de dragul fiicei lor.

„El a ieșit în public și a zis niște cuvinte urâte”

În emisiunea de la Antena Stars, Oana Roman a dezvăluit: „Eu sunt dispusă să las de la mine foarte mult, ca acest copil să fie echilibrat”, a spus vedeta despre Isabela, fiica ei și a lui Marius Elisei. Vedeta a fost deranjată mai ales când fostul ei partener i-a spus prin intermediul rețelelor de socializare că „te-am făcut mamă și nu meritai! Te-am făcut mireasă și nu meritai”.

Ea crede că aceste declarații n-au fost făcute din suflet. „A fi mamă este un dar de la Dumnezeu. Eu cred că a spus lucrurile alea de nervi și cred că îi pare rău, dar niciodată nu-și va cere scuze. Eu sunt cum o fi, lăsăm așa. Trebuie ca Isa să fie protejată, punct. Trebuie ca ea să aibă o relație bună cu el, să se vadă, să iasă cu el, să petreacă timp. Ea a crescut lângă noi, amândoi și în continuare trebuie să se întâmple la fel”, a mai spus aceasta.

„El a ieșit în public și a zis niște cuvinte urâte. Eu am încercat să mă abțin, mulți prieteni m-au întrebat cum m-am abținut. Au fost niște jigniri urâte”, a spus Oana Roman la „Xtra Night Show”.

„Isa este afectată de situație pentru că ea era obișnuită cu prezența tatălui ei“

La despărțirea de Oana Roman, Marius Elisei a plecat din casa în care locuia alături de vedetă și de Isabela, fiica lor. Această decizie a afectat mai ales copilul, după spusele vedetei. Fiica ei a cerut să stea de vorbă cu un specialist, în această perioadă, nu prea ușoară pentru ea.

„Suntem bine, dar, într-adevăr, Isa este afectată de situație pentru că ea era obișnuită cu prezența tatălui ei în permanență alături de ea. Este foarte greu pentru ea și o înțeleg, oricât e de matură și de mare și în cazul ei, da, am apelat la ajutor specializat.

Ea are nevoie să stea de vorbă cu cineva căruia să îi spună lucrurile pe care le simte și pe care mie nu mi le spune așa cum i-ar spune cuiva și culmea este că ea a cerut să meargă să se vadă cu Ana”, a mărturisit Oana Roman pe InstaStory.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Au divorțat în 2021

„Ea îi spune «Ana cu care fac dezvoltare personală» și Ana este, într-adevăr, un psiholog care face și dezvoltare personală pentru copii și Isa a început să meargă să o vadă pentru că așa și-a dorit, asta a simțit că vrea, și am făcut cum și-a dorit ea”, a adăugat vedeta.

Oana Roman și Marius Elisei s-au căsătorit în 2014, iar în 2021 cei doi au divorțat. Ulterior, cei doi s-au împăcat, însă nu s-au mai recăsătorit. În ianuarie 2023 au anunțat despărțirea definitivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News