Anul trecut, Marius, soțul Oanei Roman, a fost plecat din țară, în Anglia, la muncă. Într-un interviu pe care l-a acordat pentru emisiunea ”Teo Show”, de la Kanal D, vedeta, aflată în vacanță cu familia sa la Predeal, a mărturisit că și-ar dori ca anul acesta partenerul ei de viață să rămână acasă.
”Marius nu pleacă deocamdată. Trebuie să ne luăm o bonă nouă. După aceea, vom vedea. Încă nu am stabilit nimic. Eu sper să nu trebuiască să plece”, a declarat Oana Roman.
Marius, soțul vedetei, a explicat că i-a fost foarte greu departe de Oana și de fiica lor, Maria Isabela, în perioada în care a fost plecat.
”A fost greu departe de ele, dar am trecut peste. Șase săptămâni am stat plecat, dar pentru mine au fost ca șase ani”, a spus el.
Oana Roman a mărturisit că ea și fetița au primit multe cadouri de sărbători, dar cel mai frumos este că l-a avut aproape pe partenerul său de viață.
”Cel mai frumos cadou a fost că am fost împreună de Crăciun. Acum ne bucurăm că avem o vacanță împreună”, a declarat ea.