Venirea pe lume a fetiţei Oanei a fost pregătită minuţios, din vreme. Vedeta, care a luat în greutate peste 15 kg pe parcursul sarcinii, a ales să nască prin cezariană la rece, adică înainte de a se declanşa travaliul pe cale naturală. Operaţia a fost programată pentru astăzi dimineaţă, iar alături de Oana au fost medicul principal, cel care a supravegheat- o pe toată durata sarcinii, mâna dreaptă a acestuia, dar şi anestezistul, neonatologul şi câteva asistente. Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ o oră, iar fericitul tătic, Marius Elisei (26 de ani), a privit totul printr-un hublou al unei uşi.
Vor fi externate luni sau marţi
Cu doar câteva zile înainte de naştere, Oana a fost pregătită de personalul spitalului pentru marele eveniment. Ea nu are nevoie de nici un bagaj, pentru că va primi totul la clinică, inclusiv primele hăinuţe pentru bebeluş. Viitoarea mămică va trebui să aibă la ea doar buletinul şi kit-ul pentru recoltarea celulelor stem. Iar dacă mama sau micuţa nu va avea probleme de sănătate, Marius îşi va putea lua fetele acasă luni sau cel târziu marţi.
Pentru că naşterea a fost provocată, lactaţia se va declanşa mai târziu, astfel că Oana nu-şi poate alăpta bebeluşul din prima zi. Va putea, în schimb, să asiste la prima băiţă, la înfăşat sau va privi când asistentele o vor hrăni pe fetiţă, urmând ca mămica să fie consiliată pentru fiecare procedură în parte.
În spitalul particular ales de Oana pentru marele eveniment, o naştere prin cezariană costă între 6.700 şi 8.200 de lei, dar în cazul fiicei lui Petre Roman costurile vor fi suportate probabil de sponsori.
Oana Roman, în SUTIEN şi cu BURTA DE GRAVIDĂ la vedere, în toată splendoarea
Oana Roman, DECIZIE MAJORĂ

Urmărește-ne pe Google News