Oana Roman a trecut prin clipe de panică în timpul vacanței sale în Egipt. Vedeta a anunțat pe contul de socializare că s-a accidentat la picior și a avut nevoie de cinci copci, rana fiind destul de serioasă.
„Anestezia locală a durut grav, dar am îndurat. Am fost la farmacie, mi-am luat niște pastile și sper să-mi treacă și totul va fi bine. Piciorul e bine, iau pastile și antibiotice pentru durere. A fost o zi agitată și dureroasă, dar sunt ok.
M-am tăiat în ceva în apă și au trebuit să mă coasă și am cinci copci. Iau pastile și nu mă mai doare atât de rău. Norocul meu este că s-a întâmplat în ultima zi și am putut să mă bucur de vacanță fără să am alte probleme până astăzi.
A fost foarte important că am avut asigurare medicală, că a acoperit toate costurile”, a spus Oana Roman pe Instagram.
„Per total a fost foarte frumos și ne-am simțit foarte bine, ce am pățit eu astăzi nu are legătură decât cu faptul că am călcat peste ce nu trebuia, erau arici de mare, corali sau o piatră. A fost o vacanță frumoasă și vreme superbă”, a spus Oana Roman.