Isabela are 9 ani și a învățat până în acest an la Școala Gimnazială „Maria Rosetti”, unde a obținut rezultate excelente. Fiica Oanei Roman va fi elevă în clasa a 3-a începând cu această toamnă, însă va învăța la o școală privată din Pipera. Fiica lui Petre Roman a decis să o mute pe fetiță la altă unitate de învățământ, după schimbările anunțate la Școala Gimnazială „Maria Rosetti”.

Vedeta nu are nimic de reproșat profesorilor care s-au ocupat de educația fiicei sale, însă nu este de acord cu schimbările ce vor urma a fi puse în aplicare din această toamnă la școala de stat. Pentru că sunt foarte mulți elevi și nu mai au loc în clasele din școală, cei de la conducerea instituției de învățământ au decis să aducă niște containere pe care să le monteze în curtea școlii, iar copiii să învețe acolo.

„Isa a fost până acum la o școală de stat foarte ok, a avut o învățătoare extraordinară pe care o iubim și o respectăm din suflet. Dar tocmai pentru că este o școală bună și căutată, pentru anul viitor sunt extrem de multe clase pregătitoare cu copii foarte mulți veniți cu vize de flotant, drept care nu mai este loc pentru copiii de a III-a și a IV-a în școală.

Varianta ar fi fost să învețe după masă, ceea ce părinții nu au fost de acord sau s-a hotărât că ei vor învăța din toamnă în niște containere, în buricul orașului București, în 2023”, a mărturisit Oana Roman, pe InstaStory, potrivit Spynews.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„Niște copii să învețe la 9-10 ani în niște containere improvizate, în curtea școlii, unde nu vor avea baie”

Fiica lui Petre Roman nu este de acord să învețe într-un container, astfel că decizia a fost să o mute la o altă școală. Oana Roman consideră că aceste condiții nu vor fi în regulă pentru niște copii de 9 ani. Marius Elisei a fost de acord cu propunerea fostei sale partenere, iar din toamnă, Isabela va învăța la o școală privată din Pipera.

„Acum ideea ca niște copii să învețe la 9-10 ani în niște containere improvizate, în curtea școlii, unde nu vor avea baie și vor trebui să iasă ca să meargă în școală pentru a se duce la baie, unde nu știm cum va fi cu căldura, pentru că dacă va fi căldură electrică probabil că nu va funcționa pe timpul nopții. Nu știu cum va fi. (…)

Am hotărât să o mutăm la o școală privată, care este aici, în Pipera, foarte aproape de casă. (…) Decizia de a o muta pe Isa am luat-o, evident, împreună cu tatăl ei, după ce Isa a petrecut două zile la un club de weekend”, a adăugat vedeta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News