Zilele trecute, Oana Roman și Marius Elisei au sărbătorit 10 ani de relație, iar joi seară, vedeta a anunțat despărțirea. Pe rețelele de socializare, fiica lui Petre Roman a făcut confesiuni neașteptate celor care o urmăresc. În ultima perioadă, ea era foarte tristă, fapt ce a fost observat de fanii săi.

Oana Roman a anunțat că nu mai formează un cuplu cu Marius Elisei. Vedeta și tatăl fetiței sale au divorțat în anul 2021 la notar, iar la câteva luni distanță s-au împăcat. Se pare că povestea lor de dragoste a ajuns la final, asta pentru că Marius Elisei a decis să o părăsească pe Oana și să plece de acasă. Fiica lui Petre Roman și a Mioarei mărturisește că îi este foarte greu singură, pentru că are multe sarcini de îndeplinit și ajutorul partenerului ei era necesar.

„Este un lucru pe care nu l-am dorit cumva amândoi. Eu îi spun de foarte mult timp că trebuie să ne separăm definitiv, pentru că nu cred că mai avem nicio șansă să mai reparăm ceva în relația noastră, pentru că avem viziuni total diferite asupra vieții, dorințe total diferite în ceea ce privește viața.

Vedem lucrurile total diferit. Am încercat cât s-a putut. Nu s-a mai putut. Este un lucru pe care și eu mi l-am dorit, dar mă repet.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Mi-aș fi dorit ca acest lucru să nu se întâmple acum, pentru că nu este OK că am rămas singură cu toate pe cap”, a spus Oana Roman pe Instagram.

Și a continuat: „Trebuie să am grijă și de copil, și de casă, și de mama, și de cumpărături, și să muncesc, să plătesc facturi și să le fac pe toate, dar asta e. El nu mai locuiește cu noi. Am hotărât acest lucru, doar că el a hotărât să plece mai devreme decât am stabilit. Atâta tot. Cum am scris și în story-ul anterior, eu mă simt eliberată de o foarte mare povară, pentru că nu ne mai era bine împreună. Nici eu nu mai eram fericită, nici el nu era fericit. Fiecare cu greșelile lui. Fiecare cu problemele lui”.

„Probabil că el avea varianta lui, o să spună adevărul lui”

Deși îi este greu, Oana Roman încearcă să își găsească puterea de a merge mai departe. Ea se va ocupa singură de creșterea fiicei sale, de treburile casei, de facturi, dar și să aibă grijă de puii cățelușei sale, Luna.

„Ultima perioadă, cel puțin din punctul meu de vedere, ultimul an a fost foarte greu. Eu l-am trăit ca pe o povară, ca pe o situație extrem de tensionată în care nu m-am simțit bine, nu m-am simțit împăcată. Nu m-am simțit fericită și am trăit-o așa degeaba. Eu am spus că lucrul acesta trebuia să se întâmple de mai demult. El a insistat foarte mult ca Luna să facă pui, deși eu nu mi-am dorit lucrul acesta și asta e. Nu și-a asumat această responsabilitate. Probabil că el avea varianta lui, o să spună adevărul lui, nu mă interesează”.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
oana-roman-si-marius-elisei-10Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Ce spune Marius Elisei despre despărțirea de Oana Roman

Tatăl fetiței vedetei confirmă despărțirea și susține că nu mai vrea să aibă nicio legătură cu fosta lui parteneră. Marius Elisei s-a mutat deja din casa în care locuia cu Oana Roman.

„Da, este adevărat! E treaba noastră ce s-a întâmplat, cert e că nu mai suntem împreună și nu mai vreau să am legătură cu această fată. Nu mai locuiesc cu ea. E treaba noastră cum vom face cu fetița. Detaliile interioare trebuie să rămână în interior, nu trebuie să fie făcut public totul”, a spus Marius Elisei pentru Spynews.ro.

El susține că și-a dorit mult această familie cu Oana Roman, însă nu au reușit să se înțeleagă, astfel că decizia cea mai bună a fost despărțirea.

„Nu ne mai înțelegeam de multă vreme. Eu mi-am dorit această familie cu toată puterea, dar dacă nu ai cu cine să-ți faci o familie, nu ai.“

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Dt6706   •   27.01.2023, 12:56

Sincer,Oana Roman, este o fata foarte desteapta,vine din familie de intelectuali de rasa,dar e fără noroc Baietica asta a devenit dintr-un neica nimeni, un fitos *** c a pus mana pe fata asta Oana tu ai sa razbesti și știi de ce? Pentru ca ai cap.! O sa vezi vu timpul cum sjungd el și vum vei fi tu Fiica ta stie cine este tatăl ei, ca e marisoara,lucrurile se vor aranja Ai o ambiție de fier,o sa găsești pe cineva potrivit pt tine.niciodată barbații fara coloana nu au deportat femeile destepte Sa fii sanatoasa!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI