În urmă cu câteva zile, pe 29 aprilie, Oana Roman dezvăluia că sărbătoarea Învierii o va petrece alături de cei dragi. Din planurile ei nu l-a exclus atunci pe fostul soț. „Nu știu ce să zic, noi oricum o să ne vedem, dacă nu sâmbătă, cu siguranță duminică. Eu am norocul că mai am o familie și nu mă simt așa singură”, declara vedeta la Antena Stars.

S-a ținut de cuvânt și sărbătoarea a petrecut-o alături de cei dragi, a plecat cu fiica, dar și cu Marius Elisei într-o scurtă vacanță în Gorj, la prieteni. Cei trei au petrecut mult timp în natură, în pădure, au făcut poze împreună și s-au bucurat de vremea frumoasă.

Oana Roman și Marius Elisei, vacanță împreună după divorț. Unde au dus-o pe fiica lor

„Probabil cel mai fain Paște din ultimii ani! Relaxare în natură, liniște și pace! (…) M-am relaxat într-un loc de vis, absolut minunat. Am venit aici, la niște prieteni foarte buni de-ai mei, în mijlocul naturii, avem râul, pârâul, pădurea, natura. (…)

Ne-am plimbat, am dormit după masă două zile la rând, lucru care nu mi s-a mai întâmplat de foarte mult timp. M-am relaxat, m-am deconectat, m-am rupt un pic de lume”, a spus Oana Roman pe Instagram.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
oana roman si marius elisei vacanta impreuna dupa divort (4)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Marius Elisei a fost discret, nu a postat imagini pe rețelele de socializare cu fiica și fosta soție, însă în pozele din galeria foto se poate observa că acesta a petrecut mult timp cu micuța Isabela.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI