În urmă cu trei ani, Oana Roman și Marius Elisei au mers împreună la notar și au divorțat pe cale amiabilă. n-au stat separați prea mult, cei doi s-au împăcat și au continuat să formeze o familie alături de Isabela, fiica lor. Spre surprinderea tuturor, în luna septembrie a anului trecut ei au anunțat că s-au separat definitiv.
„A făcut poze la conversațiile respective”
Marius Elisei a plecat din casa vedetei, ba chiar și-a refăcut viața amoroasă. Acum, Oana Roman revine și susține că fostul ei soț a șantajat-o. Vedeta spune că Marius Elisei i-ar fi percheziționat telefonul după ce au divorțat.
„Eu nu mai am soț, nici iubit, dar am avut. Mi-a furat telefonul într-o seară, ca să vadă o conversație pe care o avusesem eu cu cineva, în condițiile în care eram divorțați în momentul acela. A făcut poze la conversațiile respective și le-a folosit ca să mă șantajeze și să îl șantajeze și pe omul acela, care nu avea nicio vină, deoarece, repet, eram divorțată”, a povestit Oana Roman la Antena Stars.
„De când am divorțat, de 3 ani, nu s-a plătit pensie alimentară niciodată”
Acuzele Oanei Roman la adresa lui Marius Elisei nu se opresc aici. Vedeta susține că acesta nu își vede prea mult fiica și că nici nu îi plătește pensie alimentară Isabelei. „Nu mă ajută absolut deloc, el nu se implică deloc în creșterea ei de ceva vreme. Eu o duc la școală, eu o iau, eu mă ocup de toate activitățile ei, eu o duc în vacanță, eu plătesc toate facturile, școala, activitățile, tot ce înseamnă creșterea ei. Nu a plătit niciodată pensia alimentară, deși e 500 de lei, asta e suma pe care el a zis că poate să o ofere, dar nu o oferă nici pe asta. Este opțiunea lui, fiecare face ce simte și ce crede! Se mai văd din când în când, destul de rar, și la asta se rezumă”, a declarat Oana Roman în emisiunea „Exclusiv VIP”, de la Prima TV.
Mai mult decât atât, Oana Roman a mărturisit că nici alocația Isabela nu o primește. „Nu primește de la tatăl ei niciun fel de pensie alimentară. De când am divorțat, de 3 ani, nu s-a plătit pensie alimentară niciodată. Nu primește, de asemenea, nici măcar alocația, pentru că alocația intră într-un cont administrat de el și nu avem acces, cel puțin până astăzi (n.r. – marți 21 mai) nu am primit acces la acel cont și pensia alimentară nu se plătește deloc.
Practic, ea are doar banii ei, făcuți de ea, și banii munciți de mine, pe care îi cheltui ca să îi plătesc școala, pentru că este la o școală privată, toate activitățile, absolut toate cheltuielile”, a declarat pentru Cancan Oana Roman.
După toate acuzele Oanei Roman, Marius Elisei a păstrat tăcerea, nu și-a spus părerea și nici nu a mai apărut la TV, în emisiuni, să acorde interviuri.