„Lumea, românii, de fapt, s-au schimbat, câteodată nu-i recunosc, fiindcă eu i-am cunoscut altfel, acum treizeci și șapte de ani, de când am început oficial să cânt, și le colindam orașele, comunele și satele

Din patru chestii câte aveam de rezolvat azi, am bifat doar două, din cauza circulației auto, mai exact a urii și înverșunării cu care circulă unii, pe străzile amărâte ale metropolei noastre.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Așa că am tras pe dreapta, adică acasă, savurez o limonadă cu mentă și până la drumurile de seară, mă gândesc cu drag și sunt nerăbdătoare pentru întâlnirea de mâine.

Pian, prosecco, șampanie, sau ce vreți voi, în inima capitalei pe care eu o iubesc și o respect pe cât pot, vă ofer o bucățică de romantism și frumos… În luna mai, luna florilor”, a scris Oana Sârbu pe contul de socializare.

Oana Sârbu este o cântăreață de muzică ușoară și actriță română. Aceasta a cunoscut un succes impresionant odată cu rolul său în filmul „Liceenii”.

În anul 1985 a fost declarată câștigătoarea trofeului „Steaua fără nume”, iar la un an distanță primea „Premiul Tinereții” la Festivalul „Mamaia 86”. Debutul Oanei în lumea cinematografiei a fost cu rolul din filmul „Liceenii”.

Urmărește-ne pe Google News